Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 1 iunie, de la orele 11:00 și 18:00, spectacolul „Muzicanții din Bremen”. Tot de 1 iunie, cei mici sunt așteptați să descopere culisele teatrului în cadrul a patru ateliere de creație, ce vor avea loc de la orele 10:00, 12:00, 12:15 și 18:00.
Ziua de 1 iunie este de fapt Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, însă astăzi este sărbătorită în mai multe țări, printre care și România, ca fiind Ziua Copilului. Sărbătoarea datează din anul 1950 și a fost stabilită de către Federația Internațională Democrată a Femeilor de la Congresul de la Moscova (22 noiembrie 1949). Variantele globale majore includ Ziua Universală a Copilului din data de 20 noiembrie, după recomandarea Națiunilor Unite.
„Muzicanții din Bremen” este o adaptare după Frații Grimm, în regia lui Lilly Krauss-Kalmár, pe muzică compusă de Florin Grigoraș. Producția Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu reușește să păstreze esența basmului prin mijloacele tradiționale teatrului de păpuși. Povestea spune că un măgar, ce nu îi mai avea trebuință stăpânului său, a pornit la drum spre orașul Bremen pentru a deveni muzician în orchestra orașului. Călătoria se dovedește a fi o întreagă aventură, plină de culoare și ritm, alături de un câine, o pisică și un cocoș. Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani. Prețul unui bilet pentru acest eveniment este de 9 lei, tarif unic.
Atelierele teatrului se redeschid pentru un sezon special, cu patru sesiuni interactive, dezvoltate ca o platformă de educație prin participare. Copiii vor fi provocați să își dezvolte creativitatea, tehnicile de lucru manual, dar și spiritul de echipă și abilitățile de comunicare. AuRILĂ și IepuRILĂ vor deschide agenda de evenimente printr-un atelier dedicat celor cu vârsta între 4 și 6 ani (grupa ora 10:00) și, respectiv, 7 – 10 ani (grupa ora 12:00). Cele două ateliere vor avea ca temă o călătorie fantastică spre Lună, în cadrul cărora cei mici vor confecționa lampioane cu heliu ce vor avea atașate mesajele copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. Programul continuă cu un atelier special de la ora 12:15, pentru care toate biletele au fost deja epuizate. Atelierul coordonat de Claudia Benchea constă în construcția unor rachete și are ca pretext dezvoltarea unui imaginar spre o lume utopică, în care cei mici salvează omenirea. Claudia Benchea își va uni, mai apoi, forțele cu Diana Ribana pentru un atelier de la ora 16:00, dedicat celor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. În cadrul acestui atelier copiii vor discuta despre importanța pădurilor și vor construi animăluțe din pluș (veverițe și vulpițe) cu ajutorul cărora vor inventa povești. Fiecare sesiune are o durată de aproximativ 90 de minute, iar la final copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierului. Prețul unui bilet la oricare din cele patru ateliere este de 14 lei și include toate materialele necesare.
Biletele pentru evenimentele Teatrului Gong pot fi achiziționate atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00.