Reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS din Sibiu susțin că la secțiile de vot din județ s-au făcut nereguli. Aceștia solicită examinarea și soluționarea rapidă a problemelor identificate.
Adrian Echert, reprezentant al Alianței 2020 USR PLUS în Sibiu susține că „Președinta secției de votare 212 Tălmaciu 2, din circumscripția Biroului Electoral Județean Sibiu, a plecat din secția de votare cu ștampila de control, după sigilarea secției de votare în data de 25.05.2019, încălcând astfel prevederile art. 81 alin. 7 coroborat cu art. 120 din Legea 208/2015”.
De asemenea, acesta a sesizat Biroul Electoral Județean Sibiu susținând că „la secțiile de votare 6, 78, 164, 76, 74 și 188, din circumscripția Biroului Electoral Județean Sibiu, au fost ștampilate buletinele de vot pentru referendum pe prima pagină cu ștampila de control, încălcând astfel prevederile art. 49 lit. f) din Legea 33/2007 și art. 61 alon. 4 coroborat cu art. 120 din Legea 208/2015”.
Reprezentanții USR Sibiu cer examinarea și soluționarea rapidă a acestor probleme.