Liviu Dragnea are condiții de star în Penitenciarul Rahova. Acesta n-are niciun coleg de cameră și stă într-o celulă proaspăt renovată. În plus, a primit deja pachet de acasă, iar marți a fost vizitat de avocatul său și de un psiholog.

Liviu Dragnea a petrecut a doua noapte în Penitenciarul Rahova. Aici el stă singur într-o cameră proaspăt renovată, cu toate că procedurile spun că în perioada de carantină deţinuţii trebuie să aibă cel puţin un coleg de celulă. Specialiştii apun că noii deţinuţi trebuie să aibă companie, ca să fie ţinuţi departe de gânduri negre, precum ideile de suicid, notează Digi24.

dragnea, tratat ca un vip după gratii - stă singur în cameră și a primit pachet de acasă

De cum a intrat în închisoare, Liviu Dragnea a fost percheziţionat, fotografiat şi amprentat. A primit un număr de identificare, numit matricolă penală, şi a fost introdus în baza de date. Apoi, i s-au făcut primele analize şi a stat de vorbă cu un psiholog. Prima vizită a fost a avocatei sale.

Fostul şef PSD va fi trei săptămâni în carantină. O comisie a penitenciarului va stabili în această perioadă ce muncă ar putea presta Liviu Dragnea pe perioada detenţiei. Având în vedere problemele sale la coloana vertebrală, ar putea fi scutit de munca de jos şi ar putea lucra la revista închisorii.

Potrivit regulamentului, Liviu Dragnea are dreptul zilnic, pe perioada detenţiei, la 10 apeluri telefonice şi la cinci vizite lunare.

În plus, are dreptul să primească lunar un pachet cu alimente în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume. Va avea dreptul la o vizită intimă, o dată la 3 luni cu durata de 2 ore, cu condiţia să nu fie sancţionat disciplinar în ultimele 6 luni şi să participe activ la programele educaţionale.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică