Cele cinci hoațe care au furat 10.000 de euro din casa unui bărbat din Sălaj au fost prinse cu ajutorul unui polițist vâlcean, care lucrează la IPJ Sibiu. Acesta era în timpul liber, însă nu a ezitat o clipă să urmărească mașina în care se aflau femeile.
Pentru Florentin, ziua de 4 iunie se anunța una ca oricare alta în care se întorcea de acasă, din județul Vâlcea, în Dumbrăveni, unde, ca agent de poliție, urma să intre de serviciu, în schimbul trei.
Era 7 seara când a pornit la drum, pe Valea Oltului. Peste 20 de minute era informat că a fost dată în urmărire o mașină despre care se presupunea că, de dimineață, fusese folosită de persoane necunoscute care furaseră bani și bunuri în valoare de peste 50.000 de lei dintr-o locuință din Garcei, județul Sălaj.
CITEȘTE ȘI: FOTO Hoațe prinse pe Valea Oltului – Furt de peste 10.000 de euro din casa unui bărbat
„La scurt timp după ce a primit informarea, în zona localității Lazaret, Florentin a observat autovehiculul care circula din sens opus. Fără să ezite, a întors mașina și a pornit în urmărire. I-a anunțat de urgență pe colegii vâlceni și a stat în permanență în legătură cu ei până când, în Călimănești, femeia care conducea mașina urmărită a tras pe dreapta într-o parcare”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook Poliția Sibiu.
Florentin a stat la distanță, neobservat și a urmărit toate mișcările celor cinci femei aflate în mașină. Astfel, a putut vedea unde ascund „prada”, după sosirea polițiștilor vâlceni indicându-le cu precizie locul de unde au fost recuperate toate bunurile și întreaga sumă de bani reclamate ca sustrase.
Mai departe, lucrurile și-au urmat cursul firesc. Cele cinci femei au fost predate polițiștilor sălăjeni, prejudiciul a fost înapoiat persoanei păgubite, iar ancheta continuă pentru aplicarea măsurilor legale care se impun.
Dincolo de adrenalina urcată la cote maxime, Florentin se simte împlinit. El spune cu modestie că și-a făcut datoria și nimic altceva.
„Ca proaspăt absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, misiunea lui este la început de drum, iar calea este lungă și grea. Dar exemplul lui ne face mândri și ne dă speranță, încă o dată, că vom onora cu brio uniforma de polițist și oamenii de lângă noi”, se mai arată în postare.
După toată întâmplarea, Florentin a ajuns în Dumbrăveni și a intrat în serviciu conform planificării!
Sursa: Facebook Poliția Sibiu