Polițiștii sibieni au depistat, duminică, un bărbat în trafic, aflat la volanul unui autoturism, fără să aibă permis de conducere.
„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 11,00, pe strada Cânepii din orașul Avrig, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 41 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.