sibiul sub cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale

Sibiul și alte 24 de județe se află sub cod portocaliu de vijelii până vineri la ora 1. Vântul va bate cu putere și vor fi căderi de grindină. 

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu, valabilă în cea mai mare parte a țării. Astfel, sunt vizate 25 de județe: Timiș, Arad, Hunedoara, Bihor, Alba, Cluj, Sălaj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Vaslui și Buzău.

sibiul sub cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale

Potrivit meteorologilor, în Moldova și Maramureș, apoi și în Transilvania, Crișana, local în Banat și nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80-100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare joi, la ora 13.00, și este valabilă până vineri, la ora 1.00.

De asemenea, 11 județe din Sudul țării sunt sub avertizare Cod galben tot până vineri, la ora 1.00. În Dobrogea, local în Muntenia și Banat, precum și în nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, posibil, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 35-40 l/mp, mai spun meteorologii. Această avertizare vizează județele Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea.

O altă avertizare Cod galben intră în vigoare vineri, la ora 1.00, și este valabilă până la ora 6.00. Aceasta vizează județele Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Hunedoaara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Vrancea și Buzău.

Potrivit ANM, în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, posibil, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și pe arii restrânse 35 l/mp, informează meteorologii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică