Calea Dumbrăvii, una din cele mai importante artere ale orașului, va arăta cu totul altfel. Primăria are deja un proiect prin care se stabilesc modificările ce vor fi aduse străzii. Va arăta cu totul altfel, iar circulația va fi fluidizată.
Astfel, se caută o firmă care să se ocupe de obținerea tuturor avizelor necesare pentru începerea construcției și organizarea execuției lucrărilor.
Proiectul prevede îndepărtarea până la 60 de centimetri din structura existentă și reconstruirea acesteia de la zero. Cele două benzi de circulație vor fi reabilitate, dar va apărea o a treia bandă, dedicată mijloacelor de transport în comun. Astfel, banda pentru autobuze va fi amenajată pe tronsonul 1 de la strada Nicolae Olahus și bulevardul mihai viteazu până la intersecția cu străzile Bahluiului și Siretului.
De asemenea aproape de intersecția cu strada Nicolaus Olahus urmează să fie amplasat și un rastel pentru biciclete cu 12 locuri. Acesta va fi acoperit.
Iluminatul public va fi și el modificat și modernizat. Vor fi montați 170 de stâlpi de iluminat. Valoarea cheltuielilor pentru iluminatul public este de 459.000 lei fără TVA.
Cheltuielile aferente parcărilor sunt cifrate la 517.008 lei fără TVA. Ele vor fi amplasate de-a lungul axului drumului și se vor întinde pe o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați.
Va fi amenajată și zonă verde pe Calea Dumbrăvii în suprafață totală de 10.000 de metri pătrați.