Luni s-au afișat primele rezultate ale examenului de Bacalaureat. Imediat după ce elevii au aflat notele au putut depune contestații. 806 astfel de cereri s-au înregistrat la nivelul județului Sibiu.
Cele mai multe contestații- 243- au fost depuse la Limba și Literatura română de către elevii care au terminat profilul real. Cei de la uman au depus 57 de contestații la această probă.
Pentru examenul de matematică la profilul tehnic s-au depus 155 de contestații, 42 provin de la elevii de la profilul științele naturii, 23 de la matematică- informatică și 4 de la pedagogic.
Alți 66 de elevi au fost nemulțumiți de notele obținute la biologie, 49 la geografie, 34 la istorie și 37 la limba germană.
Între 9 și 12 iulie vor fi rezolvate contestațiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie. Candidații care nu au promovat se pot înscrie pentru a doua sesiune de examen, în perioada 15 – 19 iulie.
După ce sunt centralizate cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizează. Urmează ca lucrările să fie corectate din nou, în termenul stabilit de Ministerul Educației. După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial.
În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.
Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii. Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.