Accidentul rutier s-a produs vineri seara pe dn14 între localitățile Hoghilag și Valchid. Cel puțin cinci persoane sunt rănite, iar un cal a murit pe loc.
Revenire accident DN 14
La fața locului echipajele de prim ajutor au evaluat victimele și au acordat ingrijiri medicale urmând apoi transportul la spital astfel: Spitalul de Urgență Mureș: 1 ambulanță SAJ a transportat un copil 5 ani comă profundă, un copil de cca 2 ani cu traumatism cranio-celebral, conștient transportat de un echipaj de terapie intensivă Smurd Sighișoara împreună cu un adult cu escoriații și un copil de 7 ani transportat de un echipaj de prim ajutor medical Smurd Sighisoara cu fractura tibie.
STIREA INITIALA
O căruță nesemnalizată a fost lovită din spate de către un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 27 de ani din Harghita. Din căruță sunt răniți doi adulți și trei copii.ISU Sibiu anunță că intervine de urgență cu trei echipaje Smurd.
„Din primele informații sunt implicați doi adulți și trei copii, dintre care un adult și doi copii sunt inconștienți. Momentan se acordă îngrijiri medicale victimelor, intervenția fiind în dinamică”, anunță cei de la ISU.