Se spune că femeile sunt menite să fie mame. Realitatea însă contrazice. Unele dintre ele își dau seama că nu acesta este rolul lor și abandonează copiii plăsmuiți din cine știe ce motive sau întâmplări. Atunci, mult prea rar față de câtă nevoie este, apar acele femei care au fost înzestrate cu sentimentul de mamă mai mult ca altele. Iau la ele acasă copiii abandonați și îi cresc ca și cum ar fi ai lor. Și nu doar unul, ci mai mulți. O astfel de femeie este Maria. Este asistent maternal, iar pe lângă cei patru copii ai ei a mai crescut alții trei ai altora.
Asistent maternal din 2004
Maria nu este o femeia ca oricare alta. Are în ea ceva care a făcut-o să pună nevoile unor copii mai presus de ale ei. Din 2004 are certificat de asistent maternal. Atunci a ajuns în familia ei un băiețel care avea două luni jumătate – Valentin. Și asta chiar dacă Maria mai avea trei copii- unul de 20 de ani, unul 18 și altul de 15. ”Nouă ne plac foarte mult copiii. Ai mei erau deja mari, iar împreună cu soțul ne-am gândit că am putea ajuta și alți copilași. M-am interesat, am făcut ce trebuia și am obținut certificatul de asistent maternal. În luna mai a ajuns la noi primul băiețel”, își amintește Maria.
Atunci, regulamentul spunea că un asistent maternal trebuie să ia în grijă doi copii. ”Băiețelul avea un frate de doi ani și jumătate, așa că am decis să îl luăm pe el, să nu se despartă. Doar că după ce a ajuns la noi am constatat că băiețelul avea ceva probleme. Am fost cu el pe la medici, i-am dat tratament, dar nu am renunțat la el”, spune Maria. Probabil că altcineva în locul ei asta ar fi făcut. Dar Maria nu și-a dorit să despartă frații, chiar dacă unul dintre ei avea probleme psihice.
A mai venit o fetiță – a ei
Familia Mariei i-a crescut pe cei doi băieți până în anul 2013. Atunci femeia a născut o fetiță. ”S-a întâmplat să mai apară o fetiță în familia noastră- Alexia. Aveam 49 de ani atunci. Am considerat acest lucru o binecuvântare”, spune Maria. Dar, acest lucru a însemnat renunțarea la fratele lui Valentin. ”Băiatul avea probleme, iar faptul că a apărut fetița ne-a făcut să renunțăm la el. Ar fi fost foarte dificil și cu fetița, și cu el. A fost mai întâi la o asociație în Cisnădie, apoi a fost mutat la Centrul de la Turnu Roșu. Nu ne-a fost ușor, dar am luat decizia bună, cred. Pe Valentin l-am luat apoi în plasament familial”, spune Maria.
Dar, dacă fratele lui Valentin a plecat din casa lor, nu a plecat din familia lor. Îl vizitează cât pot de des, dar și pe alți cinci frați ai băieților care se află într-un centru pentru copiii abandonați.
Felul în care Maria a tratat această problemă arată cât de sănătos gândește. ”Am încercat să o găsim și pe mama băieților. Pentru că nu se știe în viață ce se întâmplă. Vreau ca Valentin să țină legătura cu toți frații lui. Sunt familia lui, trebuie să se cunoască și cine știe, la un moment dat să se ajute. Așa este normal”, spune Maria.
Andreea – încă un membru al familiei
Valentin are acum 15 ani, iar Alexia, fetița biologică a familiei, 6. Așa că Maria și soțul ei au considerat că este timpul să își ofere dragostea unui alt copilaș. ”Nu suntem bogați, dar ne permitem să mai creștem încă un copil. Așa că ne-am interesat din nou, iar la scurt timp am fost anunțați că la Pediatrie este o fetiță abandonată. Am mers să o vedem, iar din acel moment am știut că ea este”, spune Maria.
Micuța Andreea are un an și jumătate, dar nu este un copil obișnuit. Are mari probleme de sănătate- a fost operată pe inimă prin programul Fundației Polisano, iar intervențiile nu se opresc aici ”Are displazie la ambele șolduri, iar asta înseamnă că va mai avea nevoie de operații. Din cauza asta nu merge și cântărește doar 6 kilograme. Încă mănâncă pasat, acum începem încet încet să o învățăm să mănânce solid. Am început un tratament cu vitamine pentru a putea rezista cât mai bine la operațiile care vor urma, pentru că medicul ortoped ne-a spus că nu va fi de ajuns doar una. Va trebui să facem și recuperare…”, spune Maria.
Nu e descurajată
Situația Andreei poate că ar fi pus pe fugă pe altcineva. Dar pe Maria și familia ei, dimpotrivă. Femeia spune că faptul că Andreea are nevoie de ajutor a îndemnat-o și mai mult să o ia. ”Are atâta nevoie de ajutor și de dragoste. E o fetiță atât de dulce. Din primul moment în care am văzut-o eu și soțul meu am îndrăgit-o. Nici nu pot să vă descriu sentimentul pe care l-am avut atunci. O iubești din prima. Iar faptul că are nevoie de ajutor nu mă sperie. Știu că o să fie dificil, dar facem față. Are nevoie de ajutor și noi i-l vom da. Nu mi-e teamă, iar dacă ar fi să aleg între doi copii, tot pe ea aș lua-o”, spune Maria.
Femeia nici nu știe dacă intervențiile și tratamentul Andreei vor fi suportate de stat. ”Nu știu și nici nu am întrebat. Vom vedea. Eu oricum o voi duce la medici, la terapii, unde are nevoie pentru a se recupera cât mai bine posibil. La fel am făcut și cu fratele lui Valentin, până la urmă de ajutorul ăsta au nevoie acești copii, și noi îl oferim”, spune asistentul maternal.
Copiii – cu toții frați
Copiii biologici ai Mariei nu s-au opus niciodată la a primi frățiori mai mici. ”Încă de când i-am adus pe Valentin și pe fratele lui copiii mei au fost încântați. Au avut grijă de ei, s-au jucat, exact ca și când ar fi frații lor. Valentin merge acum la școală la Sibiu, este considerat fratele lor de ceilalți, nu se face nicio diferență”, povestește Maria.
Deși Andreea a ajuns în familia lor în urmă cu doar două săptămâni, s-a integrat deja. ”E păpușa noastră. Valentin, fiind mai mare, mă ajută cu ea, o îngrijește, o plimbă. Alexia se joacă cu ea, o face să râdă, sunt deja ca două surori. Din partea celor mari nu a fost niciodată rezistență față de cei nou veniți”, spune Maria.
Poate că viața pe care a ales-o Maria i-a fost predestinată. Poate că ea a fost acea mamă de care aveau nevoie copiii altora. Nu știu cum poate încăpea atâta dragoste într-un singur om, dar cu siguranță în cazul Mariei este supraplin. Nu doar că îngrijește copiii altora, dar îi iubește sincer, în ciuda faptului că unii dintre ei sunt…altfel. Și așa i-a învățat și pe ei- să iubească și să accepte. Iar dacă asta nu e omenie….