Ziarul „The Guardian” a dezbătut protestul „Vă Vedem” de la Sibiu. „500 de zile de protest împotriva corupției din România”, notează presa britanică, menționând că sibienii au ieșit zi de zi în stradă.
„În fiecare zi la amiază, oamenii cad în tăcere într-o stradă din orașul transilvănean Sibiu. Pentru mai mult de 500 de zile, în zăpadă, ploaie și soare arzător, un grup de locuitori a organizat un protest tăcut în centrul orașului pitoresc. Întotdeauna la aceeași oră și mereu în același loc: în fața sediului partidului social-democrat (PSD), aflat la guvernare, care este implicat în scandaluri de corupție și care a fost acuzat de Bruxelles că nu respectă valorile democratice”, se arată în presa britanică.
The Guardian scrie și despre logo-ul „Vă Vedem”, care este „decorat după ferestrele tradiționale ale acoperișurilor abrupte ale Sibiului: (…) arată ca niște ochi vigilenți”.
Protestatarii s-au întâlnit și luni în Zona Liberă de Corupție din Sibiu. „Vestea s-a dus azi în toată Europa prin articolul apărut în The Guardian. Flacără democrației arde la Sibiu”, scriu pe Facebook reprezentanții Vă Vedem.