Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că instituţia va angaja un avocat ca să o dea în judecată pe fosta şefă a serviciului administrativ, Ana Kraus, pe care o acuză de un prejudiciu evaluat la peste 633.000 lei, după ce a încheiat două contracte de telefonie mobilă cu operatori diferiţi. Unele surse susţin că Ana Kraus ar fi încheiat contractul cu unul din operatorii de telefonie mobilă, pentru că acolo lucra cineva din familia sa.
Consiliul Judeţean Sibiu şi-a redus factura lunară de telefonie de şase ori după plecarea Anei Kraus
„Consiliul Judeţean Sibiu va formula o plângere penală pentru identificarea celor responsabili de prejudicierea bugetului judeţului prin încheierea unor contracte de telefonie mobilă care nu au fost în fapt utilizate de angajaţii Consiliului Judeţean Sibiu, atât abonamente, cât şi telefoane mobile. Este vorba de contracte încheiate în luna octombrie a anului 2015 şi suplimentate ulterior până în luna iunie 2016, prin acte adiţionale semnate exclusiv de şeful serviciului administrativ din acea perioadă, aşadar înainte de începerea mandatului actualei preşedinte a Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Sibiu. Aceasta mai spune că, fosta angajată a fost împuternicită de fostul preşedinte Ioan Cindrea, să încheie contracte de telefonie mobilă, fără a mai consulta pe nimeni. Astfel, Ana Kraus a încheiat două contracte cu Vodafone şi Telekom, facturile lunare însumând în 2016, pentru CJ Sibiu, suma de 30.000 de lei.
80 de telefoane iPhone nu au ajuns la angajaţii Consiliului Judeţean
Actualul preşedinte al CJ Sibiu a sesizat faptul că factura la telefonie mobilă este prea mare şi că nu au ajuns în instituţie, 80 de telefoane mobile, marca iPhone, aşa cum era precizat în contracte. Şi Curtea de Conturi în iunie 2017 a verificat aceste contracte şi a cerut CJ Sibiu să recupereze prejudiciul.
Telekom furnizează telefonia mobilă pentru Consiliul Judeţean în urma unei licitaţii
CJ Sibiu şi-a renegociat contractele cu Vodafone şi Telekom şi a ajuns în prezent la facturi lunare, de şase ori mai mici faţă de 2016, în valoare totală de 4.700 de lei, contractul fiind atribuit Telekom, în urma unei licitaţii publice. CJ Sibiu a încercat recuperarea prejudiciului pe cale civilă, dar nu a reuşit, aşa că va angaja un avocat şi va încerca pe cale penală. Angajarea avocatului face obiectul unui proiect de hotărâre de consiliu, care va fi dezbătut în şedinţa de joi.