un asteroid a trecut ”milimetric” pe lângă pământ

Vineri, Pământul a fost în pericol. Un asteroid de mari dimensiuni a trecut foarte aproape de Terra. Dacă ar lovit, asteroidul ar fi provocat pagube imense. 

Asteroidul cu o lățime de 130 de metri s-a apropiat vineri la numai 72.000 de km de Pământ. Această distanță este de mai puțin de 20% din distanța de la Pământ la Lună.

un asteroid a trecut ”milimetric” pe lângă pământ

”Asteroizi de dimensiuni similare pot lovi Pământul cu forța mai multor bombe nucleare și pot distruge orașe întregi”, notează cei de la publicația americană.

Agenția Spațială Americană NASA și alte instituții au instrumentele necesare pentru a identifica aceste corpuri cerești în spațiu, dar este greu să fie urmărită traiectoria fiecărui asteroid în parte înainte să se apropie de pământ.

Astronomii nu știau mare lucru despre acest asteroid pe care l-au numit 2019 OK, cu doar câteva zile înainte să treacă prin apropierea Pământului. Cele câteva zile nu ar fi fost suficiente pentru tehnologia actuală ca să distrungă sau să schimbe traiectoria obiectului spațial.

Ziariștii americani susțin că este vorba despre ”momentul în care ne-am apropiat cel mai mult de un scenariu de tip Armageddon în ultimii ani”.

Părea să fi apărut ”de nicăieri”, ar fi declarat un astronom australian, Michael Brown, pentru The Washington Post. Asteroidul se apropia deja de pământ cu aproape 87.000 de km/oră.

Cu toate că dimensiunea asteroidului 2019 OK abia depășea înălțimea Statuii Libertății, fiind mic față de asteroidul de aproape 10 km care se consideră că a lovit Pământul în zona actuală a Mexicului ducând la dispariția dinozaurilor acum 66 de milioane de ani, impactul cu pământul ar fi putut să provoace daune majore. În 1908, un obiect ceresc ale cărui dimensiuni au fost estimate doar puțin mai mici decțt cele ale lui 2019 OK a ajuns în atmosfera Pământului și a explodat în zona Tunguska din Siberia distrugând o zonă de două ori mai mare decât cea a orașului New York.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică