un șofer a făcut pe schumi cu polițiștii. alcoolemie de 1,36 pe etilotest
Foto Arhiva

Un șofer băut bine a fost urmărit de polițiștii de la rutieră. A crezut că poate scăpa și a făcut câteva manevre demne de o cursă de mașini. Doar că nu i-au ieșit prea bine, așa că într-un final a fost prins. A uimit prin multele nereguli pe care le avea la activ. 

La data de 27, în jurul orei 20,00, pe DJ 106, între localitățile Ighișu Vechi și Vecerd, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism condus de către un bărbat spre Agnita.

un șofer a făcut pe schumi cu polițiștii. alcoolemie de 1,36 pe etilotest

Șoferul și-a continuat deplasarea haotică spre Agnita urmărit de echipajul de polițiști, la intrarea în satul Ighișu Vechi a derapat ajungând în șanț, a redresat mașina pe carosabil, însă după următorul viraj în centrul localității, a derapat și a ajuns din nou în șanț, oprindu-se.

un șofer a făcut pe schumi cu polițiștii. alcoolemie de 1,36 pe etilotest

Cel aflat la volan a coborât și a încercat să fugă, dar a fost imobilizat rapid de polițiști.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Bârghiș, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Testarea cu aparatul etilotest a persoanei în cauză a rezultat într-o concentrație de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice.

În consecință, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuzul de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică