audio cele trei apeluri ale alexandrei la 112. polițistul ”păi de cine vă este frică? calmaţi-vă un pic!”

Alexandra Măceșanu, tânăra răpită de criminalul din Caracal, a avut curajul să sune la 112 și să ceară ajutor. A crezut că asta este salvarea ei, dar s-a înșelat. Încă de la primul apel Alexandra a fost tratată fără prea mare interes, iar la al treilea apel polițistul aproape că o trata ca pe o glumă. Iată înregistrarea audio a celor trei apeluri ale Alexandrei la 112:

video
play-sharp-fill

Apel I – 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.

audio cele trei apeluri ale alexandrei la 112. polițistul ”păi de cine vă este frică? calmaţi-vă un pic!”

Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
A.M.: Bună ziua, vreau şi eu în legătură cu poliţia!
Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiţi?
A.M.: Sunt domnişoară, am 15 ani, şi ieri am fost sechestrată de către un domn…
Op. 112 (1): Cum te cheamă?
A.M.: Măceşanu Alexandra, vă rog veniţi repede, nu ştiu unde sunt….
Op. 112 (1): Cum adică nu ştii unde eşti? În ce localitate te afli?
A.M.: În Dobro … Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu ştiu unde exact…
Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? … Aloo?
A.M.: Da, staţi, nu plecaţi vă rog…
Op. 112 (1): Ai fost violată?
A.M.: (plângând) Da, am fost violată!
Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să ştim exact ce … cum te putem găsi!
A.M.: A venit, a venit, a venit…Veniţi repede, vă rog!!! Se închide apelul.
Op. 112 (1): Păi să venim unde frate în Caracal… (zgomot de fundal)? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o şi a dus-o în Caracal, dar nu ştie unde…şi poliţia mea vorbeşte… Dă-i asociere…
Pe fundal se aude un alt operator: 11:06:57
Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal? Păi şi acuma pe unde eşti, te poţi uita? Uită-te…uită-te …
Op. 112 (2): Dar de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi…
Op. 112 (1) către poliţie: O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă staţie, da? O să vă sune imediat colega că încearcă să mai ia nişte date! Este răpită, dusă în Caracal, violată….
Poliţist (1): Răpită?
Op. 112 (1): Da şi încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla …
Poliţist (1): Aoleu..
Poliţist (1): Da, grăbiţi-vă..
Op. 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!
Apel II – 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.
Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
A.M.: Tot eu sunt!
Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal?
A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi şi eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..
Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian…păi şi acuma pe unde eşti? Te poţi uita?
A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe…. păi şi da de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi..
A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieşit la ocazie ca să mă duc până-n oraş, şi dumnealui m-a luat la ocazie, a închis maşina şi m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el…
Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la maşină…mai ţii minte ceva din numărul de la maşină?
A.M.: Nu…
Op. 112 (2): Ce maşină, ce culoare măcar?
A.M.: Maşina era gri şi avea boturile turtite…
Op. 112 (2): Cu bot turtit?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Atâta ai reţinut tu, şi acuma eşti închisă? Ai trecut pe lângă dig?
A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu ştiu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu ştiu.
Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr…
Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?
A.M.: Care număr?
Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..
Op. 112 (2): Telefonul lui?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia …
A.M.: Da doamnă vă rog trimiteţi-mi pe cineva că mi-e frică..
Op. 112 (2): Hai gata, staţi puţin, te cred, te-am înţeles, stai puţin la telefon dacă tot poţi …
A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică…
25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliţie
Poliţist (1): Alo
Op. 112 (2): Alo, poliţia?
Poliţist (1): Alo, a trecut pe lângă dig…
Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înţeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
A.M.: Vă rog, veniţi cât mai repede…
Poliţist (1): Unde să venim domnişoară? Ia spuneţi-ne …
A.M.: Poftim?
Poliţist (1): Unde, unde?
A.M.: Nu ştiu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie…
Poliţist (1): Unde, în? Unde sunteţi?
A.M.: În Bold…
Poliţist (1): În Bold? Aaa… În judeţul Olt?
A.M.: Da uitaţi, uitaţi, staţi un pic… Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. … (nu se înţelege)
Poliţist (1): Acolo rămâneţi! Rămâneţi acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
A.M.: Veniţi repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
Op. 112 (2): Continuaţi adresa asta, s-ar părea că e bloc…
A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică!…
Poliţist (1): Ce bloc este acolo? Aţi spus că e un bloc.
A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte…
Poliţist (1): O casă, bun, rămâneţi acolo să vină un echipaj de poliţie, bine?
Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă …
A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică de el, m-a bătut …
Poliţist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneţi acolo!
A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniţi (strigăt disperat)
Poliţist (1): Sunteţi cu cineva? Sunteţi singură? Cum aţi ajuns?
A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog…
Poliţist (1): Sunteţi singură, am înţeles, rămâneţi acolo!
A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică…
Poliţistul prin staţie: Alo, maşina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută şi violată, da?
A.M.: (auzind conversaţia, începe să plângă) Vă rog veniţi repede că mi-e frică, vă rog!
Poliţist (1): Domnişoară închideţi telefonul, veţi fi contactată şi vine poliţia acolo, da?
A.M.: Vă rog, veniţi repede!
Poliţist (1) (sictirit): Da , bine, bine.
A.M.: Domnule, domnule, este o maşină mare în curte ….
Poliţist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneţi la nr. 9 acolo, exact acolo!
Apel III – 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.
Op. 112 (1): Alo 112, ce urgenţă aveţi?
A.M.: (ton disperat) Doamnă aţi trimis pe cineva? Că cred că se întoarce şi mi-e frică că mă bate …
Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliţia, da?
A.M.: Da, cu dumneavoastră!
Op. 112 (1): Ce ţi-a zis poliţia?
A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniţi mai repede!
Poliţist (2): Alo?
Op. 112 (1): Poliţia? A revenit fata.
Poliţist (2): Da…doamnă, spuneţi domnişoară!
A.M.: Vă rog aţi trimis pe cineva aici?
Poliţist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneţi acolo că nu… în 2 minute n-are cum să zboare măi domnişoară. Staţi acolo, da?
A.M.: (plângând disperat) Veniţi vă rog, veniţi, mi-e frică…
Poliţist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?
A.M.: (plângând) De el…m-a bătut…
Poliţist (2): De el, cine este persoana?
A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
Poliţist (2): Popescu Lucian. Şi unde stă ăsta acolo?
A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 …
Poliţist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?
A.M.: Nu ştiu, am găsit doar o carte de vizită şi mă gândeam că poate e a lui.
Poliţist (2): Păi cartea de vizită e a lui?
A.M.: Nu ştiu…
Poliţist (2) (ton ironic): Aaa, nu ştii nici asta! Bine, aşteptaţi acum…aşteptaţi acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, aşteptaţi.
A.M.: Vă rog staţi cu mine la telefon că îmi este frică…vă rog…
Poliţist (2): Nu pot să stau în telefon domnişoară că avem şi alte apeluri, rămâneţi acolo că vine echipajul de poliţie, negreşit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)
A.M.: (plângând) Bine…
Poliţist (2): Da? Staţi liniştită, calmaţi-vă un pic, da?
A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică…!
Poliţist (2): Încercaţi să vă calmaţi, păi…da? Calmaţi-vă şi va veni echipajul, e pe drum…
A.M.: (disperată) Bine, vă rog….
Poliţist (2): Lăsaţi telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuţie, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.
A.M.: (plângând) Bine, bine, da.
Poliţist (2): Bine. viewscnt

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică