Un șofer inconștient a pus în pericol viețile mai multor participanți la trafic. În plin centrul Sibiului s-a angajat într-o depășire care a sfidat orice regulă de circulație.
Totul s-a petrecut vineri dimineața, în jurul orei 6, pe Bulevardul Vasile Milea. Camera de luat vederi a unui șofer care se afla în trafic a surprins manevrele șoferului unei autoutilitare. În Piața unirii, după ce a ieșit din sensul giratoriu, a dat flash-uri șoferului aflat în fața sa. Pentru că acesta nu s-a ferit din fața lui l-a depășit pe partea stângă, încălcând partea hașurată, asta în condițiile în care din față veneau alte mașini.

Totul s-a întâmplat dimineața, în jurul orei 6, când traficul nu era foarte intens. Dacă acest lucru s-ar fi petrecut când șoseaua era plină, s-ar fi putut petrece o tragedie.