Cazul Caracal probabil că i-a făcut mai responsabili pe românii care sunau la 112 fără a avea o reală urgență. Așa că numărul apelurilor de acest fel a scăzut semnificativ, dar în același timp a crescut numărul celor care au descărcat aplicația 112, scrie digi24.ro
De la începutul anului până la data de 1 iulie 2019 serviciul 112 a fost apelat de peste 5,7 milioane de ori. Dintre acestea, aproape 3 milioane de apeluri au fost justificate, urgente, în timp ce 2,7 milioane de apeluri au fost non-urgente.
Ce s-a întâmplat însă în intervalul scandalului Caracal? Între 20 şi 31 iulie au fost 403 mii de apeluri la 112, dintre acestea 192 de mii au fost apeluri false sau non-urgente.
În perioada 20 – 25 iulie au fost 196 de mii de apeluri, peste 95 de mii au fost non-urgente.
În perioada de după izbucnirea scandalului Caracal, adică între 26 şi 31 iulie au fost peste 207 mii apeluri la 112. Dintre acestea doar 97 de mii au fost apeluri non-urgente.
Un element foarte important: până la izbucnirea scandalului de la Caracal, adică în perioada 20-25 iulie doar 787 de români au descărcat aplicaţia APEL 112. În intervalul imediat următor, adică 26 – 31 iulie au fost, atenţie, 122.071 descărcări.
Cele mai multe descărcări au avut loc pe data de 26 iulie, respectiv peste 40 de mii.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.