urmărire pe calea dumbrăvii - trei tineri nu au oprit la semnalele polițiștilor

Ziua de 13 a fost cu ghinion pentru trei tineri din Rășinari, deși faptul că au încălcat mai multe reguli de circulație nu a fost chiar mâna destinului. Aceștia au ajuns să dea socoteală polițiștilor după ce au încercat să fugă de ei, prinși fiind pe interzis. 

La data de 13 august, în jurul orei 01,50, pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au efectuat semnalul de oprire față de conducătorul unui moped care transporta doi pasageri și circula pe direcția centru – Rășinari, fără a respecta semnificația indicatorului „Acces interzis” instalat la începutul sectorului de drum cu sens unic.

urmărire pe calea dumbrăvii - trei tineri nu au oprit la semnalele polițiștilor

La vederea echipajului de poliție, cei trei ocupanți au coborât de pe scuter și au încercat să fugă, dar au fost prinși în scurt timp ce către polițiștii care au intervenit la fața locului.
Cel care se afla la ghidonul mopedului a fost identificat în persoana unui sibian în vârstă de 18 ani. Acesta era însoțit de alți doi sibieni în vârstă de 15, respectiv 19 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul care a condus nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică