Peste 150 de pasageri ai companiei WizzAir nu au putut decola miercuri seara, de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, din cauză că avionul a avut probleme tehnice. Oamenii au plecat spre Basel joi dimineaţa, cu avionul spre Memmingen, la ora 08.30, potrivit celor de la aeroport. În cursul nopţii, pasagerii au dormit la hotel, pe cheltuiala companiei.
În loc să plece la Basel, au dormit la hotel la Sibiu
„Cursa Sibiu- Basel programată pentru plecare în cursul serii de ieri la 19.50 și implicit sosirea Basel – Sibiu programată pentru sosire la 00:55 au fost anulate din motive tehnice. În jurul orei 20.05 a fost începută pre-îmbarcarea pasagerilor, însă din cauza mai sus precizată aceștia au fost debarcați în jurul orei 22.00. În intervalul 20.05 – 22:00 s-a încercat remedierea situației, însă aceasta a fost remediată doar în cursul nopții. Pasagerii afectați de anularea zborului au fost cazați la hotel și au fost rerutați în funcție de disponibilitate companiei aeriene pe alte curse alternative. Până în jurul orei 01:00 au fost luate toate măsurile necesare pentru cazare și reprogramare”, precizează purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar.
Probleme pentru un avion Wizz Air la Sibiu – Peste 150 de oameni dați jos din aeronavă fără explicații
Nu, pasagerii nu au dormit la hotel pe banii companiei. Compania nu ne-a oferit nici măcar un pahar de apă sau transfer la vreun hotel. Au existat 24 de locuri de cazare, care s-au dat pe nu știm ce criterii. Nu ni s-a spus că există posibilitatea să plecăm a doua zi dimineață, ci doar că avem varianta să plecăm de săptămâna viitoare.