Junii Sibiului participă duminică, 25 august, la spectacolul ce încheie celebrul Festival Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov. Spectacolul este transmis în direct și în exclusivitate de Televiziunea Română.
În anul în care aniversează 75 de ani de activitate, Junii Sibiului revin cu emoţie pe scena Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov. Astfel, duminică, 25 august 2019, artiştii sibieni, coordonați de Alesea Sas, sub atenta îndrumare a managerului și coregrafului Silvia Macrea, vor evolua în cadrul spectacolului folcloric ce încheie Festivalul.
„Este a cincea participare a „familiei Junilor Sibiului”, cum ne place să ne numim generaţiile de dansatori, la Cerbul de Aur. Ne mândrim că pe parcursul anilor am fost prezenţi în spectacolele de folclor din cadrul Festivalului „Cerbul de Aur” fie cu pepiniera Junilor, mai exact cu Ansamblul „Ceata Junilor”, fie cu Veteranii noştri dragi, sau cu profesioniştii ce activează în cadrul Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”. Suntem onoraţi de invitația primită din partea Televiziunii Române și, cu mare bucurie, vom urca pe scenă alături de nume mari ale cântecului popular românesc” declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Tradiţionala seară de folclor, realizată şi prezentată de Iuliana Tudor, debutează cu vechi cântece ale lăutarilor, iar apoi, firesc şi armonios, muzica populară se va împleti cu limbajul muzical modern, dând naştere unui show total şi inedit. Peste 100 de artişti vor evolua în acompaniamentul Orchestrei „Lăutarii” din Chişinău, dirijată de către Nicolae Botgros: Irina Loghin, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Daniela Condurache, Dinu Iancu Sălăjanu, Floarea Calotă, Iulia Mihai şi Taraful de la Clejani, Gabi Luncă, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ion Ghiţulescu şi alţii. Dintre invitaţii speciali enumerăm pe: Emy Drăgoi, supranumit şi „Regele jazz-ului la acordeon”, Loredana şi trupa Agurida, maestrul Gheorghe Zamfir, Paula Seling, Laura Bretan, Rodica Anghelescu.
Cerbul de Aur 2019 are loc între 22 şi 25 august, fiind transmis în direct şi în exclusivitate de către TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi platforma TVR+, începând de la ora 21:00. Spectacolele se desfăşoară pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov.