încă un pas pentru crearea drumului de legătură între cartierele ștrand și turnișor: expropierea unor suprafețe de teren pentru lărgirea drumului
FOTO - Adina Anghel

 

Consiliului Local Sibiu a aprobat în ședința ordinară de joi, 29 august un proiect de hotărâre prin care s-a stabilit coridorul de expropieri necesare pentru lărgirea drumului care urmează să fie realizat pentru a face legătura între cartierele Valea Aurie, Ștrand și Turnișor, peste zona numită Câmpșor, între străzile Dimitrie Cantemir și Rozmarinului.

Acesta este următorul pas în realizarea proiectului, obținându-se astfel o suprafață de teren suficient de lată pentru amenajarea drumului, fiind prima etapă în procedura de expropiere pentru o cauză de utilitate publică prevăzută de legislația specifică.

încă un pas pentru crearea drumului de legătură între cartierele ștrand și turnișor: expropierea unor suprafețe de teren pentru lărgirea drumului

“Facem pași concreți în sensul creșterii mobilității locuitorilor. Odată cu implementarea acestui proiect se vor rezolva în mare parte ambuteiajele care se formează zilnic pe șoseaua Alba Iulia și Maramureșului. Noul drum va face legătura între cartierele Valea Aurie, Ștrand și Turnișor, pe podul nou care va fi construit peste Cibin, în dreptul străzii Rozmarinului. Acesta va fi foarte util pentru cei care lucrează în zona industrială vest, fiind o alternativă la deplasarea pe șoseaua Alba Iulia, peste podul Peco.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, drumul va avea o lățime de 7 metri, vor fi amenajate trotuare de 1,5 metri lățime pe fiecare parte și piste pentru biciclete cu o lățime de 2,5 metri, spații verzi și va fi amenajată și rețeaua de iluminat public cu LED. Drumul va avea și o trecere la nivel cu calea ferată care va fi reglementată prin bariere.

Pentru realizarea tuturor acestor amenajări ar fi necesară lărgirea terenului cu destinația drum. Având în vedere că Primăria dispune în zonă de un teren de doar 4-5 metri lățime, soluția legală pentru lărgirea acestuia este expropierea unor suprafețe de teren de la proprietarii privați din zonă, acesta fiind un obiectiv de utilitate publică.

Este vorba de exproprierea unei suprafețe de aproximativ 6000 de metri pătrați de pe un număr de 35 de parcele, suprafațele exacte urmând să rezulte din studiul cadastral care se va efectua în următoarea perioadă. Suprafața care va fi expropriată de la fiecare proprietar va fi un redusă, fiind vorba doar de frontul terenului situat în vecinătatea viitorului drum. Proprietarii care vor fi expropriați vor fi despăgubiți pentru acea bucată de teren cu sume de bani la prețul pieței. În acest sens, Primăria Sibiu va angaja un expert evaluator autorizat ANEVAR care va stabili prețul acestor terenuri.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică