La Mârșa este de ceva vreme o dispută între o parte dintre cei care locuiesc acolo și patronul unui bar de pe strada Cindrel. Acesta este acuzat că din cauza faptului că nu respectă legea vecinii nu se pot odihni noaptea, iar scara blocului la parterul căruia funcționează barul s-a transformat în toaletă publică. După ce miercuri Ora de Sibiu a prezentat punctul de vedere al locuitorilor, patronul barului a ținut să îi contrazică.
CITEȘTE AICI ACUZAȚIILE VECINILOR, VEZI FILMULEȚE, POZE, ȘI CE DECLARĂ PRIMARUL
Robert Vasiu vine să contracareze tot ceea ce au spus oamenii despre activitatea barului. În primul rând, aceștia spun că barul s-a deschis fără a avea semnăturile lor. ”Nu este adevărat. Am 10 semnături de la cei de pe scară, iar scara nu are mia mult de 20 de apartamente, așa că am jumătate…Și pentru terasa pe care o fac, pentru care am închiriat spațiul public de la Primărie, am 140 de semnături de la oamenii din Mârșa”, spune bărbatul.
Acesta ține să clarifice și reclamațiile legate de ora închiderii și gălăgia pe care o fac clienții locației. ”Eu sunt mereu acolo, la ora 23, 23:30 se închide. A mai venit poliția, o dată au găsit închis, altă dată nu se auzea nimic, decât un televizor… Dacă cei care pleacă de aici se duc în parc și mai consumă acolo și fac gălăgie, nu e treaba mea”, spune Robert Vasiu.
Vecinilor de pe strada Câmpului nu le-a plăcut nici faptul că pentru a face loc terasei, s-a tăiat un salcâm. ”Păi pomul ăla a fost plantat de tatăl meu. Noi acolo am tăiat iarba în față, nimeni nu a făcut nimic. Și dacă noi am pus pomul, de ce să nu îl pot tăia? eu fac ceva frumos acolo, pentru tinerii din Mârșa, să aibă unde bea un suc, o cafea…așa că normal că l-am tăiat, ce să fac cu el…?” se întreabă retoric Robert Vasiu.
Concluzia acestuia este că el a respectat mereu legea, iar vecinii îi doresc răul, mai ales de când și-a deschis și terasa.