muncitori depistați că lucrau la negru în sibiu. amenzi mari pentru angajatori

Munca la negru rămâne o problemă ce trebuie combătută. Așa că inspectorii de la ITM au făcut un control la societățile din Sibiu și au găsit nereguli în acest sens. Au și dat amenzi de 160.000 de lei. 

În perioada 07.08 – 18.08.2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfăşurat acțiuni de control care au avut ca obiectiv, în principal, verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă pentru a identifica, combate şi preveni munca fără forme legale.

muncitori depistați că lucrau la negru în sibiu. amenzi mari pentru angajatori

Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Sibiu au verificat un număr de 9 operatori economici. Au fost depistate 10 persoane care desfășurau activitate fără contract de muncă la 4 dintre angajatori, astfel fiind dispuse 5 sancțiuni contravenționale, respectiv 4 amenzi în valoare de 160.000 lei și 1 avertisment.

De asemenea, au fost dispuse un număr de 23 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu acordă o importanţă crescută şi acţionează cu predilecţie pentru prevenirea, depistarea şi sancţionarea muncii fără forme legale, având ca obiectiv combaterea şi diminuarea acestui fenomen.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică