2 septembrie 2019
Pescarul de pe lacul Avrig care joi seara a omorât un căţel şi s-a ales cu un dosar penal, acum a ameninţat că o împuşcă pe proprietara bietului animal. Poliţiştii i-au întocmit al doilea dosar penal, pentru ameninţare şi i-au confiscat luni seara cele două arme neletale. După ce i-a omorât căţelul şi l-a aruncat…
Tot mai multe şcoli private apar în Sibiu. Dovadă că în această toamnă vor începe înscrierile la prima şcoală privată româno-canadiană din Europa, care se va înfiinţa la Sibiu, în septembrie 2020. Această şcoală va funcţiona într-o locație centrală a Sibiului. Deja, 32 de copii sibieni au fost înscrişi de părinţi, la prima grădiniţă privată,…
Vremea va fi cel puțin pânî miercuri să fie foarte călduroasă în cea mai mare parte a ţării. După aceea temperaturile vor urca din nou la final de săptămână. Săptămâna viitoare acestea vor ajunge la nivelul normal pentru această perioadă, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, anunțată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează…
Accidentul a avut loc luni seară în jurul orei 19.13, pe DC31 în Coveș. Două persoane, dintre care o fetiță, au fost rănite. Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier în urma căruia au rezultat două victime. Accidentul s-a produs pe fondul pătrunderii pe contrasens. O conducătoare auto în vârstă de 27 de ani,…
Sibienii sunt invitați să participe preț de trei zile, între 6 și 8 septembrie la o sărbătoare cu totul și cu totul specială. ”Recoltele Toamnei” aduc în Piața Mare zeci de producători și meșteșugari, iar atmosfera este întreținută prin concerte cu Damian Drăghici & Brothers, Alex Calancea și Lupii, precum și de Zdob și Zdub.…
Fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, urmează să fie propus de PSD pentru funcția de președinte al Senatului. Decizia vine după ce Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din fruntea Senatului. Viorica Dăncilă a declarat că îl susține pe acesta pentru a doua funcție în stat. Decizia a fost luată în ședința de grup a senatorilor…
Târgul Olarilor din Sibiu, loc de întâlnire pentru meșteri din România, Ungaria și Republica Moldova
Cea de-a 53-a ediție a Târgului Olarilor, organizat anual la Sibiu, a reunit peste o sută de olari și familii de olari din diferite colțuri ale țării, precum și din Ungaria și Republica Moldova. Cu mic cu mare, mii de localnici şi turişti au luat cu asalt Târgul, bucurându-se de minunățiile din lut. Piaţa Mare…
Poliţistul antrenor de box, care a încercat să violeze două fete din Sibiu şi era în arest la domiciliu, a fost reținut pentru 18 de zile. Decizia a fost schimbată luni la Tribunalul Sibiu. Gigi Iliescu este originar din județul Vâlcea și s-a mutat la Sibiu în urmă cu zece ani. ”În temeiul art. 4251…
În ciuda tuturor avertismentelor și a acțiunilor de prevenire desfășurate de polițiștii sibieni, unii șoferi continuă să se urce la volan după ce au consumat alcool. O mare parte dintre aceștia este prinsă de polițiști și trasă la răspundere. Așa s-a întâmplat și în acest final de săptămână. La data de 01.09.2019, în jurul orelor…
FC Hermannstadt a suferit o pierdere importantă luni. Alexandru Mățel a părăsit gruparea sibiană de fotbal și a semnat cu Universitatea Craiova. Informația a fost confirmată oficial de către clubul sibian printr-un anunț pe pagina de Facebook. Se pare că cei de la Craiova au plătit clauza de reziliere a jucătorului. ”Alexandru Mățel se desparte…
După ce Alexandru Mățel a părăsit clubul sibian (detalii AICI), FC Hermannstadt a anunțat luni că renunță la serviciile atacantului Tsoumou. Epurările de jucători continuă la FC Hermannstadt. După plecările lui Dandea, Blănaru, Popovici și Mățel, echipa pregătită de Costel Enache a reziliat contractul atacantului Tsoumou. ”Atacantul Hama Juvhel Fred Tsoumou și-a reziliat astăzi contractul…
Ambasadorul Canadei, Excelenței Sale Kevin Hamilton, face o vizită la Sibiu. S-a întâlnit și cu Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu, chiar în biroul ei din instituția pe care o conduce. Cei doi au făcut schimb de cadouri și au discutat despre perspectivele de colaborare în domeniul medical și în dezvoltarea aeroportului sibian. Ambasadorul a spus…
Lilly Krauss-Kalmar, o legendă a teatrului pentru copii, s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani. „Tanti Lillyʺ așa cum îi spuneau toți cei care au învățat să iubească și să îmbrățișeze actoria, a plecat dintre noi pentru totdeauna. Cu o iubire nemărginită față de teatru și literatură insuflate încă din copilărie, Lilly Krauss…
Un tânăr din Bogatu Român a petrecut probabil duminică, doar că a făcut imprudența de a se urca la volan după ce a consumat alcool. Mai mult de atât, a rămas și fără plăcuțe de înmatriculare pentru ca mașina nu avea RCA. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic, la data de…
Un bărbat din Bârghiș a crezut că scapă de polițiștii de la rutieră dacă le arată un carnet de conducere emis de autoritățile cehe. Doar că s-a dovedit că actul era fals, iar șoferul s-a ales cu dosar penal. Polițiștii din Agnita au oprit pentru control în trafic, în data de 31 august, un conducător…
Un hoț de biciclete a avut ghinionul să fie prins. Și nu de polițiști, ci de câțiva sibieni care au văzut toată întâmplarea. În după-masa zilei de duminică, în jurul orei 17:10, în urma unui apel 112, un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Municipiului Sibiu s-a deplasat pe str. Independenței…
Ambasadorul Canadei la București, Excelența Sa Kevin Hamilton, a fost oaspetele prefectului Maria Minea. Extrem de încântat de Sibiu, pe care l-a vizitat deja de trei ori ca turist, diplomatul canadian s-a declarat fericit să revină în calitate de ambasador. “Sibiul este un județ în care îți dorești să te stabilești și să îți crești…
Polițiștii fac cercetări pe strada H. Oberth după ce un biciclist a fost lovit de un autoturism chiar pe pista pentru biciclete. din primele cercetări accidentul s-a produs din vina șoferului pentru că nu a acordat prioritate biciclistului. Acesta are 57 de ani, iar șoferul 44. Polițiștii încă se află la fața locului și fac…
Șoferii care vin pe Valea Oltului către Sibiu vor fi opriți la Călimănești, pe centură. Traficul este blocat după ce un TIR s-a răsturnat, iar toată berea cu care era încărcat s-a împrăștiat pe șosea. Totul s- petrecut din cauza vitezei prea mari cu care șoferul a condus într-o curbă la stânga în timp ce…
Felul în care o parte dintre operatorii de la 112 tratează cazurile ce le sunt semnalate continuă să iasă la iveală. O altă înregistrare a fost făcută publică, în care operatoare care ar fi trebuit să îi acorde ajutorul celei care a sunat, a jignit-o și aproape că i-a închis telefonul în nas. Și asta…
Târgul de Cariere, cel mai mare organizator de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova, anunță începerea unui nou sezon de evenimente destinate atât celor ce își caută un loc de muncă, cât și companiilor dornice să angajeze. În perioada octombrie-noiembrie 2019 vor avea loc opt evenimente de recrutare în șapte orașe din România…
Polițiștii din toată țara s-au întrecut la Vaslui în cadrul campionatului de minifotbal. Sibienii sunt campioni, iar titlul de cel mai bun jucător a ajuns tot la un polițist de la noi, scrie monitoruldevaslui.ro Competitia a fost organizata de catre Biroul Coordonare Activitati Sportive din cadrul Centrului Cultural al MAI, cu sprijinul Inspectoratului de Politie…
După ce Primăria Sibiu a stabilit lisat cluburilor ce vor primi finanțare pe Agenda sportivă II, s-au stabilit și sumele pe care le va primi fiecare în parte. Astfel, FC Hermannstadt primește un milion de lei pentru pregătirea și participarea echipei în competițiile de fotbal. Pentru aceleași activități grupa de juniori primește și ea 90.000…
Primăria Sibiu așteaptă oferte din partea firmelor dispuse să încheie un contract cu municipalitatea în vederea reabilitării parapetului de pe strada Islazului. Acordarea contratului se face în mod direct, luând în considerare oferta cea mai mică. Termenul limită de depunere a ofertelor este 3 septembrie, iar valoarea estimată a lucrării este de 147.058,82 Lei fără…