Potrivit datelor Ministerului Mediului, din populația activă a României, adică 9.000.000 aproximativ 482.000 persoane sunt alergice la polenul din ambrozie. Ambrozia poate deveni extrem de periculoasă pentru sănătatea noastră.
Buruiana ambrozia produce mari cantități de polen începând cu mijlocul lunii iulie, acesta fiind și momentul în care planta poate afecta sănătatea omului. Perioada de polenizare se încheie spre finalul lunii septembrie.
Potrivit datelor unui raport privind combaterea ambroziei întocmit de Ministerul Mediului, se estimează că din totalul populației active a României, respectiv 9.000.000 de persoane, un număr de 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.
„Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat. Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge 6 milioane, majoritatea din vestul țării, celelalte regiuni fiind mai puțin afectate”, se arată în document.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ceea ce privește alergia la ambrozie, cazurile sunt multiple, ea devenind extrem de frecventă în a doua parte a anului. „Pacienții au început să acuze probleme încă de acum două – trei săptămâni”, preciează Sandra Alexiu.
În ceea ce privește paleta simptomatică a alergiei provocată de ambrozie, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a precizat că aceasta se manifestă prin afectarea aproape a tuturor elementelor care trădează o alergie.
„Apare o conjuctivită alergică, o rinită alergică acută, pot să apară obstrucții, până la wheezing, adică respirația poate să fie îngreunată”, spune medicul.
„În această perioadă, lăcrimarea e foarte abundentă și împiedică vizibilitatea corectă, pacientul strănută foarte mult și secrețiile nazale sunt foarte intense”, completează aceasta.
În ceea ce privește tratamentul, alergia poate fi ușurată cu ajutorul antialergicelor și a topicelor. „Se pun picături în ochi, picături în nas, se tratează tusea dacă este necesar, dar cel mai important ar fi să se pună în practică legea”, spune preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.
„Există o lege care se cheamă Legea Ambroziei, care a fost îmbunătățită cu norme recent, la sfârșitul anului trecut, cred, din păcate, ea nu se respectă foarte atent pentru că vorbim de o buruiană care este extrem de alergenică și această buruiană ar trebui strivită de primărie pe domeniul public și în situația în care se găsește pe domeniul privat, ea trebuie să fie îndepărtată de către cei care dețin terenul respectiv”, informează medicul.
Potrivit aceleiași surse, desi există amenzi prevăzute în lege, nu se iau întotdeauna măsuri. „Există foarte multe persoane care sunt alergice la ambrozie în această perioadă. Și atunci sigur că e o problemă pentru toți, apar situații în care oamenii lipsesc de la serviciu, sunt părinți și copii care au probleme în familie uneori, care au probleme familiale și așa mai departe”, menționează medicul.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a concluzionat spunând că acest tip de alergie dezvoltă un real disconfort celui ce o dobândește. „Faptul că tot timpul lăcrimezi, nu poți să vezi bine, secrețiile nazale sunt intense, poți să strănuți de zeci de ori te scoate din uz. Secrețiile sunt abundente și duc la tuse, la crize de astm aproape, la obstrucții respiratorii”, conchide medicul.
Potrivit datelor Ministerului Mediului, în România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele, cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane. Se dezvoltă cu precădere în zonele mai puțin fertile, cu soluri nisipoase, de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, etc. Ea poate produce și pagube semnificative de recoltă.
Prin intermediul unei hărți virtuale interactive, disponibilă pe www.hartaambroziei.ro, oamenii pot indica locurile în care planta a fost identificată. Până în acest moment, pe hartă figurează 381 de zone active. Prezența plantei a fost semnalată în țara noastră mai ales în zona sudică și vestică.
Statistica realizată de hartaambroziei.ro plasează Ilfovul pe primul loc în topul județelor în care ambrozia este prezentă, cu 117 locații active raportate, urmat de București cu 78 de locuri. Timișul este pe locul trei potrivit aceleiași statistici, aici fiind identificate 47 locații active, iar Prahova pe locul patru, cu 15 cazuri raportate.
13 locații active în care a fost identificată prezența ambroziei au fost identificate și în Arad, același număr în Iași, 12 în Bihor și 11 în Alba, respectiv Cluj.
La polul opus, se află județe precum Dolj sau Dâmbovița, unde au fost identificate trei zone active, Brăila, Călărași și Teleorman, fiecare cu câte două zone, Argeș, Harghita, Brașov, Hunedoara, cu o singură zonă activă raportată.
Potrivit aceleiași surse, deocamdată sunt marcate mult prea puține zone în raport cu situația reală existentă la nivelul Capitalei și al țării.
Instituțiile responsabile cu identificarea terenurilor infestate și a proprietarilor acestora sunt autoritățile administrației publice locale.
„Trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială a acestora, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a 7 fiecărui an”, se precizează în raportul Ministerului Mediului.
În conformitate cu prevederile art. 1 alineatelor (1) – (3) din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, unde au fost identificate focare de infestare.
Aplicarea sancțiunilor pentru proprietarii, deținătorii, administratorii, beneficiarii de terenuri care nu aplică măsurile necesare de combatere se face de către o Comisie mixtă constiuită prin ordin al Prefectului.
Comisia numită prin ordin al Prefectului va efectua două controale pe parcursul unui an, în urma cărora va aplica sancțiuni. Primul control efectuat de Comisia numită prin ordin al Prefectului, are loc în perioada 1 – 15 iulie a fiecărui an. Atunci Comisia va sancționa proprietarii care nu au aplicat măsuri de combatere a ambroziei cu ”Avertisment”, potrivit datelor Ministerului Mediului.
Cel de-al doilea control este efectuat de către comisie în perioada 16 – 31 iulie a fiecărui an și vizează proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții care nu au aplicat lucrările de combatere a buruienii nici după ce au primit sancțiunea de avertisment.
În acest caz, persoanele fizice se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei iar persoanele juridice cu amenzi de la 5.000 lei la 20.000 lei.