E weekend, dar e și ultimul weekend de septembrie. Așa că sunt două motive de sărbătoare. Și unde se poate face asta cel mai bine decât la evenimentele organizate în Sibiu. Sunt petreceri, întâlniri la muzee, concerte, piese de teatru și evenimente pentru copii.
La Cotton distracția începe încă de vineri, pentru că DJ Hampu și MC Rosso vin să aducă cea mai tare muzică. Nici nu mai trebuie spuse foarte multe, pentru că deja petrecerile din Cotton au notorietate. Sunați doar la numărul de telefon 0752 268 866 pentru o rezervare, dar cel mai bine ar fi să vă țineți o masă și pentru sâmbătă seara, pentru că distracția continuă. DJ Boddo e gata să transforme seara într-o petrecere explozivă care să vă încarce cu atâta energie pozitivă cât să ajungă toată săptămâna.
Cibin Fest continuă și în acest final de săptămână. Sunt ultimele zile ale mega petrecerii din Piața Mare, așa că ar fi bine să profitați din plin. E cu muzică bună, mâncare excelentă și bere din plin. Detalii AICI.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu organizează o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”. Vineri, 27 septembrie, în intervalul orar 16-23, publicul de toate vârstele este invitat să descopere universul fascinant al științei printr-o serie de experimente, expoziții, concursuri, spectacole cu roboți, vizite în laboratoare și activități educative.
Dracula Horse Festival promite să fie un weekend de poveste. Începând de vineri, 27 septembrie și până duminică 29 septembrie la Domeniul Dracula Daneș de lângă Sighișoara va avea loc cea de a doua ediție Dracula Horse Festival. Anul acesta festivalul se anunță a fi de poveste și de povestit. Detalii AICI
”Wanda” revine pe scena Teatrului Radu Stanca. Se joacă vineri și sâmbătă de la ora 18. Spectacolul este recomandat copiilor de peste 10 ani, durează o oră și jumătate, iar un bilet costă 9 lei.
Maia Morgenstern deschide seria conferințelor speciale FITS și TNRS din această toamnă.Împreună cu actorul Constantin Chiriac, director general al TNRS și președinte al FITS, va avea un dialog despre libertate și asumare în viața unui artist. Evenimentul va avea loc, ca de fiecare dată, la Habitus, Piața Mică, vineri, 27 septembrie 2019, de la ora 18:00. Intrarea publicului la eveniment va fi liberă. Detalii AICI.
Faust se joacă din nou la Fabrica de Cultură, vineri și sâmbătă de la ora 19. Este un spectacol care nu este recomandat celor sub 16 ani și are supratitrare în limba engleză. Durează aproximativ 2 ore și 30 de minute, iar un bilet costă 40 și 50 de lei.
Atelierul de…Meșterilit îi așteaptă pe cei mici sâmbătă, la Teatrul Gong. Atelierul de la ora 10 este dedicat copiilor între 4 și 6 ani, iar cel de la ora 12 pentru cei între 7 și 10 ani. Ambele durează o oră și jumătate, iar un bilet costă 14 lei.
Piața Mică este inundată sâmbătă de aromele mâncărurilor românești. De la ora 10 revine festivalul gastronomic „Gustos.Românesc!” Demonstrațiile culinare vor începe la ora 10. Publicul va putea degusta preparate din berbecuț, vițel și porc, dar și dulciuri tradiționale reinterpretate. Atmosfera va fi completată de Ansamblul vocal „Doruri Sibiene”, coordonat de Izabela Tomiță.
Duminică, de la ora 11, copiii peste 3 ani sunt așteptați de ”Prințesele Spion” la Teatrul Gong. Povestea este una contemporană, autorii încercând să explice o problemă frecvent întâlnită în orașele din România – distrugerea parcurilor și a spațiului verde – pe înțelesul unor copii între 3 și 5 ani. Spectacolul este o modalitate performativă pentru activarea conștiinței civice a copiilor în domeniul ecologic.Durează 60 de minute, iar un bilet costă 9 lei.
Duminică, recolta toamnei se sărbătorește în Muzeul din Dumbrava. Sunt pregătite ateliere, degustări și rețete de murături, pentru a fi împărtășite gospodinelor. Detalii despre eveniment, AICI.
Primul concert din cadrul stagiunii camerale „Florescu-Fernandez & Friends” 2019-2020 va avea loc duminică, 29 septembrie, la ora 17, în Sala Oglinzilor din clădirea Forumului German Sibiu. Evenimentul îi va avea ca invitați speciali pe membrii Furiant Quartet din Germania şi pe pianistul român Dinu Mihăilescu. Publicul va putea asculta: Ludwig van BEETHOVEN – Cvartetul de coarde op.59, nr.2 și Antonin Dvořák – Cvintetul cu pian nr. 2, op.81. Stagiunea 2019-2020 va fi marcată de prezența lucrărilor lui Ludwig van Beethoven, compozitorul german de la nașterea căruia se aniversează 250 de ani.
GIRAFE Fabula urbană #1 se joacă duminică, de la ora 19 în Sala Mare a Teatrului Radu Stanca. durează o oră și 45 de minute.a
De duminică, până în 6 octombrie, începe DATfest , adică festivalul studenților sibieni într-ale artelor spectacolului. Se anunță spectacole excepționale ce ar merita văzute. Detalii despre întreg evenimentul, AICI.