utile: cine beneficiază de pensia de invaliditate și în ce condiții se acordă concediul medical

Pensia de invaliditate este reglementată prin cei 3 piloni de pensii, ea acordându-se prin intermediul pilonului 1 din cadrul sistemului public de pensii. Tot prin lege, se stipulează că toți angajații din România au dreptul la concediu medical iar companiile sunt obligate să îl acorde, în caz de necesitate.

utile: cine beneficiază de pensia de invaliditate și în ce condiții se acordă concediul medical

Informații detaliate despre pensia de invaliditate și concediile medicale se pot accesa online. Aceste resurse sunt utile pentru toti angajatii sau pentru cei care studiază și se pregătesc pentru câmpul muncii, aceștia putând afla mult mai multe despre venituri, concedii sau alte drepturi legale de care pot beneficia, după caz și situație.

Cine beneficiază de pensia de invaliditate

Pensia de invaliditate este reglementată legal iar persoanele care nu pot ieși la pensia de limită de vârstă  și cele care nu au capacitate maximă de muncă sunt cele două categorii de oameni care pot beneficia de pensia de invaliditate. În aceste două categorii mari găsim și subcategorii mai bine descrise. De exemplu, cei care nu au atins limita de vârstă trebuie să fi cotizat la sistemul de pensii public. Odată îndeplinite stagiile de cotizare, pensia de invaliditate se poate acorda dacă s-a pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza unei boli sau afecțiuni obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu locul de muncă. Există și cazuri în care nu contează stagiile de cotizare îndeplinite de oameni, în cazul unor accidente de muncă, boli profesionale, neoplazii, schizofrenii sau SIDA, atunci când oamenii și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Aceștia pot fi și elevi, ucenici sau studenți.

Pensia de invaliditate se acordă și atunci când oamenii au satisfăcut stagiul militar, stagiul militar redus sau când au fost solicitați să-l îndeplinească, pe termenul stabilit legal sau atunci când oamenii sunt concentrați, mobilizați sau luați prizonieri. La fel se întâmplă și în cazul în care oamenii și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă sau au fost grav mutilați în urma participării la evenimentele revoluționare din decembrie 1989.

Tipurile de concediu medical

Angajatorii și angajații departamentelor de resurse umane ar trebui să cunoască tipurile de concedii medicale, deorece angajații sunt plătiți în mod diferit în funcție de tipologie. Concediul medical pentru o boală obișnuită sau pentru un incident minor suferit în timpul liber se acordă pentru o perioadă de maximum 183 de zile anual. Concediul medical pentru o boală profesională sau pentru accidente de muncă se acordă în urma unui certificat medico legal pentru o perioadă de maximum 180 de zile într-un an.

Concediul pentru risc maternal se acordă gravidelor, femeilor care au născut de curând și care alăptează. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci acestea vor fi mutate pe un alt post considerat cu mai puține riscuri și plătit la fel. Concediul medical pentru sarcină și lăuzie are o durată de 126 de zile calendaristice, durata minimă  pentru lăuzie fiind de 42 de zile calendaristice. Concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă pentru copii în vârstă de maximum 7 ani dar pentru copiii cu handicap termenul se prelungește până la 18 ani. oncediul medical se acordă și pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică