Pe două străzi din Șelimbăr rețeaua de apă și canalizare va fi modernizată. Primăria a aprobat în ultima ședință de consiliu avizele necesare lucrărilor pe străzile Iuliu Maniu și Aleea Libertății.
În cazul străzii Iuliu Maniu, este vorba de o investiție de 475 mii lei, pentru 800 de metri de conducte pentru alimentare cu apă și canalizare. ”Lipsa unui sistem de alimentare cu apă și a unui sistem de colectare a apelor uzate constituie un mare neajuns pentru comunitate, ceea ce determină un standard redus al vieții cotidiene și un ritm lent de dezvoltare în zonă. Investiția promovează o dezvoltare durabilă și concură la îmbunătățirea infrastructurii, accesul la serviciile publice de bază pentru populație, dezvoltarea și modernizarea localității, îmbunătățirea calității mediului, creșterea stării de sănătate a populației”, se arată în motivarea investiției.
Pentru Aleea Libertății este preconizată o investiție de 385 mii lei. Aleea este delimitată de strada Unirii și strada I. Macrea, iar în prezent, pe stradă există rețele de apă-canal doar parțial, urmând a se realiza o prelungire a rețelei de distribuție apă cu 110 m, a rețelei de canalizare menajeră cu 116 m și a rețelei de canalizare pluvială cu 192 m.