Când suntem mici, ne dorim să creștem cât mai repede, să fim oameni mari, să fim respondabili, să fim independenți. Când creștem ne amintim cu nostalgie de copilăria noastră și de cât de bine era când nu aveam niciun fel de griji.
Din dorința ca cei mici să se bucure de copilărie iar cei mari să își amintească cu zâmbetul pe buze de ea, Rotaract Club Sibiu împreună cu partenerul Decathlon Romania au organizat prima ediție a proiectului „Școala de Biciclete”.
Pe lângă cei peste 200 de copii care au venit să învețe să se dea pe bicicletă sau pe trotinetă, Rotaract Club Sibiu și Decathlon România nu i-au uitat nici pe părinți, nici pe cei mici care au vrut să încerce și alte sporturi.
Astfel aceștia au asistat la numeroase reprize de ping-pong, badminton sau fotbal care au pus un zâmbet larg pe buzele celor mici și celor mari și un plăcut sentiment de bucurie voluntarilor.
„Ne bucurăm nespus să vedem că părinții ne susțin în încercarea noastră de a învăța copiii de mici că sportul în aer liber face parte dintr-un regim de viață sănătos, dovada fiind cei peste 200 de copii care au venit să se distreze alături de noi în cele trei ediții organizate până acum în luna septembrie”, spun organizatorii.
Scopul proiectului a fost conștientizarea comunității sibiene de importanța sportului pentru cei mici și cei mari, motiv pentru care proiectul s-a desfășurat pe toată perioada lunii septembrie.