Adela Muntean şi Horaţiu Marin, adică fostul prefect şi fostul subprefect al Sibiului au anunţat sâmbătă, că s-au înscris în ALDE. Deocamdată niciunul nu spune dacă vrea să candideze la vreo funcţie, dar nici nu infirmă un asemenea plan.
Demişi din Prefectură, primiţi cu braţele deschise în ALDE
Atât Adela Muntean, fostul prefect înlocuit de guvernul PSD, cu Maria Minea, cât şi Horaţiu Marin, demis şi el din funcţie de guvernul Dăncilă, au criticat pe foştii lor colegi şi apropiaţi, cei din PSD Sibiu. „Să ştiţi că acolo unde găseşti o echipă de oameni, unde libertatea de exprimare şi de opinie este respectată, este şi locul meu. Am simţit de ceva timp că trebuie să fac pasul politic, (…) ALDE este locul unde am găsit o uşă larg deschisă (…) o echipă unde sunt sigură că vom construi mult mai mult, vom mări organizaţia ALDE. (…) Ştiu că aici, cum ne place să spunem la Sibiu, vorba-i vorbă”, a spus Adela Muntean. Horaţiu Marin a ţinut şi el să transmită o săgeată, foştilor colegi din PSD Sibiu. „”Aici am găsit o echipă cu care putem să construim. Ştiţi bine că am fost membru din 2003 al PSD, dar în ultimul timp nu m-am regăsit sub nicio formă. Aici am găsit o echipă unită, o echipă care vrea să facă treabă”, a declarat Horaţiu Marin sâmbătă, într-o conferinţă de presă. Lăudaţi de liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, cei doi foşti social-democraţi ar putea candida la viitoarele alegeri locale.
Secretara de la rosia a inceput cu pdl- lipea afise, a trecut la psd- a facut-o prefect, acum la alde- va primi fix ce merita!
Despre marin ……mi-e mila de el! Pe cuvant ca imi e mila!