Autoritățile sibiene au confirmat un al treilea focar de pestă porcină în județ. După ce de la Șura Mică a plecat un porc bolnav în Colun, al treilea focar a fost stabilit la Amnaș. Trei animale au fost sacrificate, după ce două au murit, după ce au prezentat semnele bolii.
Focarul a fost depistat la marginea Amnașului, în gospodăria Eugeniei Bratu. Femeia avea în curte cinci porci. Doi dintre ei au murit după ce au aut semnele ale ale pestei porcine. După ce a fost înștiințat medicul veterinar și apoi DSV-ul, și ceilalți trei porci au fost sacrificați pentru că erau suspecți a fi purtătorii virusului pestei porcine.
La Prefectura Sibiu a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu – Unitatea Locală de Decizie, care a stabilit același plan de măsuri ca în cazul celorlalte două focare.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu a instituit imediat, în jurul focarului, o zonă de protecție de 3 km, pe raza localităţii Topârcea. De asemenea, pe o raza de 10 km în jurul focarului, s-a instituit o zonă de supraveghere, care include localitățile: Sângătin, Ludoș, Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Aciliu, Tilișca, Amnaș, Galeș și Săliște.