Liviu Dragnea, fostul șef al PSD, a primit un mesaj emoționant de ziua lui, de la iubita sa, Irina Tănase. Aceasta a postat o poezie de dragoste pe contul de Instagram, un sonet al scriitoarei britanice Elizabeth Barrett Browning dedicat soțului acesteia, poetul Robert Browning.
Irina Tănase a postat o fotografie cu poezia “Sonetul XLIII”, dedicată de Elizabeth Barrett Browning soțului ei, poetul Robert Browning:
”Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate –
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patimă avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! – şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare”.
Liviu Dragnea împlinește luni 57 de ani.
Fostul lider PSD este încarcerat la Rahova, iar recent conducerea Penitenciarului Rahova a respins o cerere de permisie a acestuia, potrivit unor surse din ANP.
Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în luna mai, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.
Sursa: Mediafax