Pentru prima dată public, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a spus că îşi doreşte ca chirurgul Victor Costache, care lucrează la Polisano-Medlife, să vină să opreze în cel mai mare spital public din Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Dacă va câştiga concursul pentru postul scos la concurs, Victor Costache va face echipă cu un alt medic român, care a lucrat ca şi el în Franţa şi când s-a întors în România, a ales Sibiul, dr. Gabriela Cozmanciuc.
Ministrul propus al Sănătăţii dorit să opereze în spitalul de stat; pacienţii nu ar mai plăti operaţiile, ele ar fi decontate
Dacă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu am avea toată dotarea necesară operaţiilor pe inimă şi personalul calificat, atunci pacienţii nu ar mai trebui să se opereze la clinica privată Polisano-Medlife sau în spitale de stat din Mureş, Cluj, Bucureşti sau în străinătate. Tocmai de aceea, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, spune că şi-l doreşte pe Victor Costache, care operează la Sibiu, la privat, să facă asta şi la stat, în aşa fel încât să fie accesibil pentru pacienţii care nu au bani să facă intervenţiile în clinici private. „Mi-aş dori din tot sufletul ca în Spitalul Judeţean ca să fie medici de talia doctorului Costache, să vină şi să fie şi domnul doctor Costache şi să vină şi doamna doctor Cozmanciuc. Ce pot să vă asigur este că doamna doctor Cozmanciuc, într-o formulă sau alta va rămâne în Spitalul Judeţean şi va dezvolta acest proiect, dacă şi dânsa îşi doreşte, pentru că noi o dorim şi dacă domnul doctor Costache va câştiga acel concurs şi va vrea în continuare să vină, este bine venit şi dumnealui la Spitalul Judeţean”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, joi, într-o conferinţă de presă. Cu această ocazie, CJ Sibiu a anunţat că continuă investiţiile la spitalul public, ca să se poată face aici operaţii care acum sunt imposibile.