Prefectul județului Sibiu, Maria Minea, a stabilit, prin Ordinul nr. 455/24.10.2019, graficul de distribuire a buletinelor de vot și a materialelor necesare desfășurării procesului electoral pentru alegerea Președintelui României din data de 10 noiembrie 2019 (primul tur de scrutin), respectiv 24 noiembrie 2019 (al doilea tur de scrutin, dacă va fi cazul).
Acesta a fost aprobat de Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Sibiu.
Vineri și sâmbătă, vor fi repartizate cele 419.551 de buletine de vot, 1.880 de ștampile cu mențiunea „Votat”, 382.134 de timbre autocolante, 3.384 de ecusoane (câte 9 pe secție de votare) și 376 de ștampile de control al secțiilor de votare.
Buletinele de vot și materialele necesare votării se depun la sediul primăriilor, sub pază, în ziua de 8 noiembrie, respectiv 22 noiembrie și se preiau, de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, în vederea transportării acestora la secțiile de votare, în data de 9 noiembrie, respectiv 23 noiembrie, începând cu ora 15,00.
Excepție face municipiul Sibiu, unde predarea și preluarea se vor face în data de 9 noiembrie, respectiv 23 noiembrie, începând cu ora 13,00.
Graficul de distribuire este publicat pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Sibiu, la adresa:
https://sb.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/28/2019/10/ordin-distribuire-buletine-vot.pdf