copil de 13 ani din mureș, „exploatat” la sibiu – muncea ilegal în construcții
FOTO: arhivă

În urma unei solicitări primite din partea I.T.M. Sibiu, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări în vederea prevenirii și combaterii activităților de muncă „la negru” desfășurate în municipiul Sibiu.

„Cu această ocazie, pe strada Andrei Șaguna, a fost depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Mureș, în timp ce îl folosea fără drept pe un minor în vârstă de 13 ani și 9 luni, din același județ, pentru prestarea unor activități în domeniul construcțiilor, respectiv înlocuire țigle și alte reparații ale acoperișului unui imobil din zonă”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

copil de 13 ani din mureș, „exploatat” la sibiu – muncea ilegal în construcții

Întrucât această constatare contravine prevederilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 republicată,  cu modificările și completările ulterioare, prin care se precizează că „încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă”, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de folosire a unui minor pentru prestarea unor activități fără a respecta prevederile legale referitoare la regimul de muncă al acestora, conform art. 265 aliniatul 1 din legea menționată anterior.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică