Unei tinere din Cisnădie, cercetată pentru furt și tâlhărie, nu i-a plăcut acasă, acolo unde au dispus judecătorii să își petreacă timpul și a părăsit domiciliul. Pentru că a încălcat măsura de arest la domiciliu, tânăra a ajuns acum în arestul IPJ Sibiu, având instituită măsura arestului preventiv.
La data de 19 noiembrie, polițiștii sibieni au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Sibiu pe numele unei tinere în vârstă de 19 ani din localitatea Cisnădie.
Persoana în cauză este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tâlhărie, fapte săvârșite în cursul lunii iunie a acestui an, în municipiul Sibiu.
La data de 11 iunie, pe strada Hegel, tânăra ar fi lovit o persoană pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, iar la data de 15 iunie a.c., pe strada Bastionului, prin acte de violență, i-ar fi sustras unui tânăr suma de 50 de lei.
La data de 27 iunie a.c., tânăra a fost reținută 24 de ore pe bază de ordonanță, a fost apoi arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după care instanța a dispus măsura arestului la domiciliu.
Întrucât, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că această persoană nu a respectat obligațiile impuse de instanță, la data de 19 noiembrie a.c., Judecătoria Sibiu a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Tânăra a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, iar cercetările continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.