șoferi depistați conducând mașini neînmatriculate pe drumurile din județul sibiu
FOTO arhivă

Doi șoferi, unul din Ocna Sibiului, iar altul din Buzău, au fost depistați de polițiști conducând autoturisme neînmatriculate pe drumurile din județul Sibiu.

„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 16,00, în orașul Ocna Sibiului, polițiștii au oprit pentru control un ansamblu rutier condus de către un localnic în vârstă de 66 de ani, pe strada Mihai Viteazu”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

șoferi depistați conducând mașini neînmatriculate pe drumurile din județul sibiu

În urma verificării ansamblului rutier, format din autoturism și remorcă, polițiștii au constatat că aceasta este neînmatriculată. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tractarea pe drumurile publice a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului.

Un alt șofer a fost depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat. Este vorba despre un buzoian în vârstă de 56 de ani, oprit de polițiști pe DN 1, în afara localității Bradu, ieri, în jurul orei 18,30. Bărbatul conducea un autoturism a cărui autorizație provizorie de circulație expirase în cursul lunii august a acestui an, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 334, aliniatul 1 din Codul Penal. Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu continuă investigațiile.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică