FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

Sărbătoarea Junilor Sibiului – 75 de ani de activitate – a fost încununată, în săptămâna 26 noiembrie – 1 decembrie 2019, printr-o serie de spectacole extraordinare chiar la noi acasă. După un an 2019 greu, dar frumos, marcat de turnee în Europa şi în America de Nord, de numeroase reprezentații în ţară și în judeţ, a urmat o săptămână de folclor la Sibiu, în finalul acestui an aniversar.

Trei evenimente de amploare – Spectacolul „Aniversare Junii Sibiului” – 75 de ani”, Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și Spectacolul „Noi suntem români!” – au fost organizate săptămâna trecută, de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, fiind acțiuni cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu. Manifestările au fost găzduite de Sala Transilvania din Sibiu.

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

Aniversarea de 75 de ani a Junilor Sibiului, marcată de 275 de artiști
Maratonul folcloric a debutat în 26 noiembrie 2019, când cele cinci generații ale Junilor Sibiului s-au reunit în spectacolul special „Pe firul nesfârşit al vieţii”, prezentat în cadrul proiectului „Aniversare Junii Sibiului– 75 de ani”. Spectacolul tematic ilustrează momente esenţiale din viaţa omului, de la naştere până la înmormântare, cu episoade dedicate botezului, copilăriei și jocurilor copiilor, secvenţe de nuntă, obiceiul prinsul verilor și văruțelor, obiceiuri de lucru precum albitul pânzelor, secerișul, culesul strugurilor și iarna vieții, urmată de o nouă primăvară.
Scenariul, regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea; textul poetic – de Constantin Dobrescu, conducerea muzicală a fost asigurată de Gabriel Popescu, povestitor – actorul Mihai Bica, asistent coregraf – Alesea Sas. Pe scenă au evoluat 275 de artiști: membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, alături de „Veteranii Junii Sibiului”, Ansamblul „Ceata Junilor” și Școala de Dans „Ioan Macrea”, clasele coordonate de Alesea Sas și Livia Lazăr. La reuşita spectacolului şi-au dat concursul soliştii: Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Robert Târnăveanu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiţă, Ilie Medrea, Răzvan Năstăsescu, Mariana Anghel, Ovidiu Homorodean, Aurora Mihai, Nineta Popa și Dinu Iancu Sălăjanu.

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

„Spectacolul „Pe firul nesfârșit al vieții” are pentru noi o încărcătură deosebită și l-am prezentat cu mari emoții, căci este, deopotrivă, povestea vieții omului și povestea noastră, a Junilor Sibiului. Atunci când un June a plecat, un altul a venit în locul lui și iată că, în acești 75 de ani de activitate, aproape 4.000 de artiști – dansatori, instrumentiști, soliști vocali – au făcut parte din ansamblu. De aceea ne-am dorit ca acest spectacol să fie un omagiu adus fiecăruia dintre ei, dar și punctul de întâlnire al Junilor de ieri, de azi și de mâine. Prin acești minunați artiști merge mai departe visul tatălui meu, visul familiei mele, visul meu, visul sibienilor și, de ce nu, al tuturor românilor: visul numit Junii Sibiului. Le mulțumesc tuturor artiștilor, de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr, le mulțumesc spectatorilor noștri dragi pentru că ne înconjoară mereu cu prețuire și iubire. Vă mulțumesc pentru că împreună, artiști și public, scriem cea mai frumoasă poveste, cea a Junilor Sibiului și a tinereții eterne a culturii noastre tradiționale. Mulţumim, de asemenea, instituţiilor care ne-au sprijinit: Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Cercul Militar Sibiu, precum şi partenerilor Aria şi Ambient, sponsorilor Dent Estet şi Cramele Recaş”, a declarat Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

14 ansambluri pe scena Festivalului „Ioan Macrea”
Din Sudul până în Nordul Țării și dincolo de Prut, de la Răsărit la Apus am călătorit în cele trei zile ale Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, alături de ansamblurile invitate, cunoscând obiceiuri de la nunțile dobrogene, călușul, brâul pătimașilor, suite de jocuri din Transilvania, hore, sârbe și variate suite orchestrale.
Cea de-a XXI-a ediție a manifestării a debutat în 27 noiembrie 2019, pe scenă evoluând: Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, cu soliștii Sorin Filip, Călin Brăteanu, Dana Dăncilă, Lucica Păltineanu; Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” din Bistrița cu soliștii Matilda Pascal Cojocărița, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Oana Matei-Coruți; Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, cu soliștii Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Marian Medregoniu, Roberta Crintea, Ion Drăgan; Orchestra Națională „Valahia” din București, dirijor Marius Zorilă și soliștii Lavinia Goste, Alina Pinca, Cristian Pomohaci, Niculina Stoican, Angelica Stoican, Cornelia și Lupu Rednic.

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

În cea de-a doua seară a festivalului, au susținut recitaluri Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea cu soliștii Laura Mocăniță, Costel Atanasof, Georgeta Nichifor, Laura Ileana Feraru; Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” din Iași şi Laura Lavric; Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova cu soliștii Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu; Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, Adriana Irimieş, Aurora şi Săndel Mihai, Aurel Tămaş; Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă și Liliana Laichici.

Pe data de 29 noiembrie, Baletul Național al Moldovei „Joc” din Chișinău și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au oferit publicului momente artistice extraordinare şi s-au prins într-o jiană prieteniei, pe scena Sălii Polivalente „Transilvania” din Sibiu. „Cred că s-a creat o adevărată punte de legătură între două ansambluri de mare valoare – „Junii Sibiului” și „Joc” din Chișinău, iar de acum putem spune nu doar că sunt românii noștri dragi, ci și prieteni apropiați sufletelor noastre”, a subliniat Silvia Macrea.
La festival au participat, de asemenea, personalităţi din viaţa culturală, care au adresat îndemnuri pentru tineri şi au apreciat producţiile artistice prezentate pe scena sălii de spectacole: dirijorul Constantin Arvinte şi maestrul coregraf emerit Theodor Vasilescu.

Spectacol extraordinar de Ziua Națională a României
Maratonul folcloric de la Sibiu a culminat cu Spectacolul „Noi suntem români!”, dedicat Zilei Naționale a României. Astfel, pe 1 Decembrie peste 1.300 de oameni au spus împreună „Noi suntem români!” și „Suntem K 1 pentru România”. În public s-au numărat reprezentanți ai autorităților locale și județene, printre care doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, și doamna Astrid Fodor, primarul Sibiului, care au adresat scurte mesaje de Ziua Națională a României.

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

Spectacolul inedit a împletit cântecele și dansurile populare cu momentele recitative, dedicate personalităților proeminente și evenimentelor care au marcat istoria României. Au evoluat Nicolae Furdui Iancu, Proiect K1, Paula Seling, Iuliana Tudor, Vlad Rădescu, Mihaela Rădescu, Sorin Francu, Daniel Lazăr, Tudor Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, alături de soliștii Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Iulia Mihai, Gabriel Dumitru, Izabela Tomița, Gabriel Gorjanu, Andreea Feraru,
Mihai Teacă, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, Geanina Gavrilă, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Sînziana Ștefan și Sebastian Stan.

FOTO - Spectacol emoționant cu Junii Sibiului - Au sărbătorit 75 de ani de la înființare

Sala întreagă a reverberat la intonarea Imnului Naţional al României şi a cântat, într-un glas, piese binecunoscute din folclorul românesc, iar mai apoi a aplaudat frenetic dansurile Junilor Sibiului.
Spectacolele din 27, 28, 29 noiembrie și 1 decembrie 2019 au fost prezentate de îndrăgita vedetă Iuliana Tudor, TVR fiind coproducător al evenimentelor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică