Polițiștii sibieni, aflați în zona localităților Sadu și Râu Sadului pentru a preveni tăierea în mod ilegal a lemnului, au descoperit cinci brazi abandonați.
„La data de 5 decembrie, polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat acțiuni pe raza localităților Sadu și Râu Sadului pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale de tăiere, transport și valorificare a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.
În cadrul acțiunilor au identificat cinci pomi de Crăciun din specia brad abandonați Valea Mancului. Pomii de Crăciun au fost predați în custodia O.S. Valea Sadului pentru a fi valorificați.