Peste două sute de copilași orfani și sărmani proveniți din centrele de plasament sibiene vor fi oaspeții Centrului Cultural „Ion Besoiu”, la film. Copiii se vor afla pentru prima dată într-o sală de cinema. Aceștia vor urmări pelicula „Frozen”, după care vor primi cadouri.
TVSat Media Group și Centrul Cultural “Ion Besoiu”, Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, DGASPC Sibiu, în parteneriat cu Crucea Roșie Sibiu, Mitropolia Ardealului, Starbucks, Simpa, Mândra și Trans Agape organizează în data de 23 decembrie evenimentul ”Magia Sărbătorilor de Iarnă la Cinema”.
Peste 200 de copii din centrele de plasament din județul Sibiu sunt invitați la Centrul Cultural ‘’Ion Besoiu’’să trăiască o experiență minunată de sărbători.
Pe lângă cadourile dăruite de Moș Crăciun, magia desenului animat îi va învălui pe parcursul zilei, când vor participa la proiecția unui frumos film de iarnă.
”Prin spectacolul caritabil ”Magia Sărbătorilor de Iarnă la Cinema ” ne bucurăm să oferim un cadou care suntem convinși că va lumina sărbătorile copiilor din centrele de plasament. Centrul Cultural “Ion Besoiu” este un reper important al orașului Sibiu și ne dorim ca și prin acest eveniment să susținem colectivitatea unde ne desfășurăm activitatea. Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri pentru implicarea în acest proiect și ne bucurăm că, împreună, putem dărui acestor copii un cadou special de sărbători”, a afirmat Adrian Neagu, Președinte TVSat Media Group.
Evenimentul, dedicat exclusiv copiilor din centrele de plasament, va avea loc luni, 23 decembrie, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu’’, Sibiu.
De ce dezinformați cititorii prin titlul articolului? Copiii din centrele de plasament merg des alături de voluntarii asociațiilor partenere DGASPC Sibiu în excursii, tabere, merg la munte, merg la patinoar, merg la film, etc.