video foto - prima zăpadă serioasă la sibiu - fulgi cât bobul de mazăre. ninge și pe autostradă

Fulgi de zăpadă mari cât bobul de mazăre s-au aşternut sâmbătă după amiază peste Municipiul Sibiu. În doar câteva minute, totul a fost acoprit de gheaţă. Meteorologii anunţă însă că de Revelion nu va ninge. De la ora 16.00 ninge puternic și pe autostrada Sibiu – Deva.

Locuitorii din Sibiu s-au trezit, sâmbătă, cu o ploaie de zăpadă. În imaginile surprinse de o localnică se vede cum din cer cad fulgi de nea de dimensiunea unui bob de mazăre şi cu un aspect mai puţin obişnuit, anunță Mediafax. În doar 5 minute, totul a fost acoprit de gheaţă.video foto - prima zăpadă serioasă la sibiu - fulgi cât bobul de mazăre. ninge și pe autostradăPotrivit meteorologilor, este vorba despre „măzăriche”, adică granule de apă suprarăcită, cu aspect de fulg de nea. Fenomenul are loc atunci când scad temperaturile, iar la Sibiu, sâmbătă, la ora 11, termometrele staţiei meteo înregistrau zero grade.
Meteorologii anunţă, însă că în zonă, ninsorile vor fi slabe şi vor dura doar până duminică. Cel mai mare strat de zăpadă este aşteptat la munte, dar nu va depăşi 10 cm.

video foto - prima zăpadă serioasă la sibiu - fulgi cât bobul de mazăre. ninge și pe autostradă

video
play-sharp-fill

„Pe întreg judeţul, maximele vor fi între 1 şi 3 grade, minimele de la noapte între minus 5 şi minus 3 grade. Pentru următoarele zile, ne aşteptăm la precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare şi localizate îndeosebi în zona montană şi submontană. La noapte, precipitaţiile vor fi ceva mai consistente şi vor depăşi 10-15 l/mp,asta însemnând aproximativ 10-15 cm de zăpadă. Este vorba de următoarele 24 de ore, apoi, din ce în ce mai slabe. În noaptea de Revelion vor fi ninsori foarte slabe cantitativ, localizate în zona montană şi submontană.Trecător, ar putea să fulguiască şi în Sibiu, dar nu preconizăm să se depună un strat de zăpadă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Grecu, meteorolog de serviciu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică