vânzătorii de petarde din piața cibin, luați la control de polițiști
Foto Arhivă

În această perioadă, polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu desfășoară ample activități în baza planului național „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2019 – 2020.

„În urma activităților desfășurate ieri, 30 decembrie, în Piața Cibin din municipiul Sibiu, polițiștii au depistat 2 persoane care dețineau și comercializau, fără drept, articole pirotehnice din categoria celor interzise la deținere și comercializare persoanelor fizice neautorizate”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

vânzătorii de petarde din piața cibin, luați la control de polițiști

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, deținea asupra sa mai multe articole pirotehnice din categoria celor interzise la deținere și comercializare persoanelor fizice neautorizate, respectiv 420 de petarde din categorie F3.

Un alt sibian în vârstă de 52 de ani, a fost depistat având atât asupra sa cât și pe o tarabă 100 kg de articole pirotehnice, respectiv: 60 kg de articole pirotehnice din categoria F2 și 40 kg din categoria F3, în valoare totală de 10.000 lei. Referitor la bunurile găsite, bărbatul a declarat că le-a achiziționat din București și nu deține autorizație pentru comercializare articole pirotehnice și nici documente de proveniență a bunurilor.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operaţiune cu articole pirotehnice, fără drept, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică