Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, i-a sfătuit pe credincioșii sibieni să nu se mai înghesuie, căci este apă sfințită pentru toată lumea.
Peste 10.000 de sibieni au luat parte, luni, la Slujba de Bobotează din Piața Mare a Sibiului. La fel ca în fiecare an, aceștia s-au înghesuit, s-au împins și aproape că s-au călcat în picioare, pentru a ajunge primii la apa sfințită.
Mitropolitul Ardealului i-a îndemnat pe sibieni să nu se mai înghesuie. „De ce trebuie să ne dăm în spectacol de fiecare dată?”, sunt cuvintele Mitropolitului.
Acesta le-a spus credincioșilor că niciunul nu va pleca acasă fără o sticlă de aghiasmă. „Niciunul dintre cei care participă la această slujbă nu va pleca nemulțumit. Avem pregătite 17.000 de sticluțe, mici, cu aghiasmă. S-a făcut sfințirea în Catedrală și apoi s-a introdus apa sfințită în aceste sticluțe. Folosiți-o ori de câte ori aveți nevoie. Mamele, femeile în casă sunt preotul familiei, preotul casei. Ea folosește această aghiasmă de câte ori nevoie. Poate stropi copiii. Pentru vasele pe care le folosim la mâncare, spălate și apoi stropite cu aghiasmă se sfințesc, devin pentru noi nu numai utile, ci și binefăcătoare”, a mai spus ÎPS Laurențiu Streza.