Statul Major al forțelor armate iraniene a recunoscut că zborul 752 al companiei Ukrainian International Airlines, care s-a prăbușit la 8 ianuarie la câteva minute după decolarea de pe aeroportul din Teheran, a fost doborât cu rachete, din cauza unei erori umane.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că recunoașterea greșelii din partea Iranului nu este suficientă și enunță o serie de alte condiții.
Prima reacție internațională a venit de la premierul Canadei, Justin Trudeau. Acesta spune că așteaptă o „cooperare deplină” din partea autorităților ucrainene.
Într-un mesaj pe Twitter, ministrul de externe al Iranului, Javad Zarif, recunoaște, la rândul său, că „o eroare umană” a dus la catastrofa aviatică.
„O zi tristă. Concluziile preliminare ale anchetei interne a forțelor armate: eroarea umană la momentul crizei generate de aventurismul SUA a dus la dezastru. Profundele noastre regrete, scuze și condoleanțe merg către poporul nostru, către familiile tuturor victimelor și către toate celelalte popoare afectate”, scrie Javad Zarif.
Regimul de la Teheran dă vina tot pe americani
Regimul de la Teheran nu-și asumă însă vina până la capăt și arată cu degetul către americani:
„La câteva ore după operațiunea cu rachete din Irak, zborurile militare americane din jurul granițelor Iranului s-au intensificat și reprezentanții armatei iraniene au raportat că văd ținte aeriene ce se îndreaptă către centre strategice ale Iranului”, se spune într-un comunicat transmis de armata iraniană.
„Numeroase centre de apărare din jurul Iranului au raportat, la rândul lor, că au sesizat pe radare o activitate intensificată, ceea ce a dus la creșterea sensibilității în centrele de apărare aeriană ale țării”, arată în continuare comunicatul armatei iraniene.
„În aceste condiții sensibile și cruciale, zborul 752 al Ukrainian International Airlines a decolat de pe aeroportul Imam Khomeini și în timp ce făcea mișcări de rotație, aeronava s-a apropiat în mod sensibil de centrul militar al Gardienilor Revoluției la o altitudine și în condiții de zbor care au făcut să pară o țintă ostilă. Din cauza acestor circumstanțe, aeronava a fost lovită neintenționat și din păcate, a dus la moartea multor iranieni și cetățeni străini”, justifică armata iraniană, potrivit comunicatului citat de CNN.
Mesajul președintelui iranian: o greșeală de neiertat
La rândul său, președintele iranian Hassan Rouhani a declarat sâmbătă că investigația armatei a ajuns la concluzia că rachete trase „din cauza unei erori umane” au provocat prăbușirea avionului ucrainean. „Ancheta internă a forțelor aramte a ajuns la concluzia că în mod regretabil, lansarea, din cauza unei erori umane, a unor rachete a cauzat îngrozitoarea prăbușire a avionului ucrainean și a dus la moartea a 176 de oameni nevinovați. Ancheta continuă pentru a identifica și a-i pune sub acuzare pe cei responsabili pentru această mare tragedie și pentru această greșeală de neiertat”, a scris președintele într-un mesaj pe Twitter.
„Republica islamică a Iranului regretă profund această greșeală dezastruoasă. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către familiile îndoliate. Transmit cele mai sincere condoleanțe”, adaugă Hassan Rouhani.
Iranul recunoaște ceea ce comunitatea internațională deja știa
Inițial, Iranul nu a recunoscut doborârea avionului ucrainean și a dat vina pe compania Boeing.
Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a declarat însă joi că dovezile din prezent indică faptul că avionul ucrainean, prăbușit miercuri la scurt timp după decolarea de la Teheran, a fost, în realitate, doborât de o rachetă antiaeriană trasă de iranieni. Primul care menționase, însă, această ipoteză, fusese președintele american, Donald Trump.
În catastrofa aeriană de la Teheran și-au pierdut viața 176 de persoane. Avionul se îndrepta spre Kiev, însă cei mai mulți pasageri (138) aveau escală în Kiev, iar destinația finală era Canada.
Declarația premierului canadian a venit după ce mai multe surse americane au dezvăluit că există o „probabilitate foarte mare” ca zborul 752 care a decolat miercuri de pe aeroportul din Teheran să fi fost doborât de sistemele antiaeriene ale Iranului.
Un satelit militar a detectat, de asemenea, amprentele termice provenind de la două lansări de rachete antiaeriene, cel mai probabil SA-15. La puțin timp, satelitul a detectat o nouă amprentă termică, provenită în urma exploziei în aer a aeronavei civile.
Momentul în care o rachetă sol-aer a interceptat avionul a fost filmat de un martor ocular.