primarul din șeica mare: "nu am plătit nici un leu pentru deszăpezire"

Nicolae Șușa, primarul din Șeica Mare a cerut drept la replică după ce un localnic l-a acuzat că a contractat servicii de deszăpezire de 10.000 de euro când afară nu era zăpadă

„Până la ora actuală, Primăria comunei Șeica Mare nu a efectuat nici o plată către prestatorul de servicii contractat pentru deszăpezirea drumurilor publice în iarna 2019-2020.

primarul din șeica mare: "nu am plătit nici un leu pentru deszăpezire"

Prin adresa nr. 12.142/16.09.2019 Instituția Prefectului – Județul Sibiu / Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la pct. 4, solicită tuturor primăriilor din județul Sibiu „Contractarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor publice”.

Prin cele trei proceduri SICAP menționate în articolul dvs. s-au achiziționat un număr estimat de ore necesare de intervenție pentru întreg sezonul rece, respectiv 27.11.2019 – 31.03.2020, iar contractuș de servicii nr. 8212/27.11.2019 prevede în mod expres faptul că se vor plăti doar orele efectiv prestate, determinate de condițiile meteorologice. Pe criteriul prețului cel mai scăzut, câștigătorul licitației electronice este firma Stark SRL, cu sediul în Șeica Mare, această firmă având utilajele pe raza localității și având posibilitatea de a efectua intervenția în mai puțin de 30 de minute de la solicitare, conform contractului. Totodată, Primăria Șeica Mare, beneficiar al contractului, economisește astfel și costurile legate de transportul utilajelor care ar fi apărut în cazul contractării altor firme.

Astfel, conform art. 4, pct. 4.2 și pct. 4.3 și art. 5, ultimul paragraf din contractul mai sus menționat se prevede că:

  • Intervențiile se vor efectua doar la primirea unei comenzi, transmisă telefonic sau în scris, de la beneficiar prin reprezentanții legali: viceprimar Florin Benghea și/sau primar Nicolae Șușa
  • Executantul va interveni la lucrări în termen de maxim 20 de minute de la primirea comenzii, activitatea urmând a fi monitorizată permanent și de un reprezentant al beneficiarului.
  • Numărul de ore prestate va fi determinat de condițiile meteorologice.

Menționăm că, până la momentul de față, nu a fost efectuată nici o plată către prestatorul de servicii”, a scris într-un mail trimis pe adresa redacției primarul Nicolae Șușa.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Pai este prost sa recunoască Mocanu, în 3 mandate ce a făcut pentru comuna, absolut nimic, numai a furat, a ajuns Mocanu primar de la ciuborar, a ajuns Benghea viceprimar, auzi ca cel mai gospodar, din pădurar a ajuns gospodar de unde poate cei mai hoți. La Șeica Primar a fost Gicu, nu susa, ați furat de a-ți rupt, nu se vede nimic după voi, stau 60 de putori în primărie în frunte cu primarul și ce fac, nimic, iau bani degeaba și mai și fura. Demisia nu aveți ce cauta la conducere. Hoților la pușcărie cu voi