sibieni la furat de lemne în netuș – le duceau acasă cu căruța
Foto: arhivă

Doi sibieni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși, pe raza localității Netuș, transportând lemne cu o căruță. Polițiștii au constatat că materialul lemnos a fost tăiat ilegal și furat din pădurea de la marginea localității Noiștat.

„La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 13,00, pe DC 28, în zona localității Netuș, polițiștii au depistat doi bărbați care, cu ajutorul unui atelaj hipo, transportau cantitatea de 1,20 mc material lemnos, esență carpen”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

sibieni la furat de lemne în netuș – le duceau acasă cu căruța

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi, localnici în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras materialul lemnos din pădurea de la marginea localității Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu.

Drept urmare, pe numele celor doi s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos, acesta din urmă fiind confiscat și lăsat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Agnita.

FOTO: ARHIVĂ

Ultima oră

Comentariul meu

Publică