Un bărbat fără permis de conducere din satul Nou s-au urcat băut la volan și a lovit o mașină parcată. S-a ales cu dosar penal.
„La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 19,00, în satul Nou, comuna Roșia, un localnic în vârstă de 37 de ani a condus un autoturism pe strada Principală, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat”, anunță Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În consecință, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.