Un accident rutier a avut loc pe Valea Oltului, între localitățile Lazaret și Boița. Două persoane au fost rănite, iar una dintre ele este blocată în mașină.
UPDATE 21:30
„Din primele cercetări, o șoferiță în vârstă de 31 de ani din București, care circula spre Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a intrat în parapeții de plastic care separă sensurile de mers și apoi pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani din Bulgaria”, anunță Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Din nefericire, în urma impactului, conducătoarea auto din București, a rămas încarcerată și a decedat. De asemenea, o femeie de 35 de ani, pasageră în mașina condusă de șoferul din Bulgaria, este rănită grav. Aceasta prezinta traumatism de membre superioare și inferioare și e transportată la spital.
Sensul de mers spre Sibiu este blocat. Polițiștii rutieri sunt la fata locului.
Știrea inițială
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje Smurd și SAJ.
„Accident rutier produs între două autoturisme pe DN7 între localitățile Boița și Lazaret. ISU Sibiu intervine de urgență cu un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD, un echipaj de terapie mobilă SMURD și un echipaj de descarcerare. Din primele informații sunt implicate două persoane dintre care una este încărcerată”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Revenim cu detalii.