Doi bărbați din Mureș au fost depistați de polițiști la Agnita în timp ce vindeau ceasuri contrafăcute. Marfa a fost confiscată, iar mureșenii s-au ales cu dosar penal.
„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 11,00, pe raza localității Agnita, polițiștii au depistat doi mureșeni în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, în timp ce ofereau spre vânzare ceasuri de mână și obiecte de uz casnic contrafăcute”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pe numele celor doi bărbați s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse contrafăcute, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita.