magistrații și parlamentarii sibieni, supărați că li s-au tăiat pensiile speciale - câți bani vor pierde

Magistrații și grefierii sibieni protestează, nemulțumiți că ar putea pierde venituri consistente. Un prim efect al votului pentru eliminarea pensiilor speciale este că instanțele și parchetele din toată țara funcționează la cota de avarie.

Pensiile unor magistrați pot ajunge deocamdată până la 19.000 de lei, adică aproximativ 4000 de euro. Dar cea mai mare pensie din magistratură ajunge, conform liberalului Florin Roman, ajunge însă la 74.000 de lei. Odată eliminate pensiile speciale, aceiași magistrați ar urma să ia 1300 de lei.

magistrații și parlamentarii sibieni, supărați că li s-au tăiat pensiile speciale - câți bani vor pierde

Un diplomat ar pierde aprroximativ 3000 de lei din pensie și ar mai încasa doar 2500 de lei.

Grefierii ar rămâne cu 1900 în loc de 4400, iar un angajat al Curții de Conturi urmează să piardă jumătate din pensie.

Și parlamentarii sunt supărați. Patru ani de mandat le aduc 4000 de lei la pensia specială. Două mandate, 6.000 de lei, iar după trei mandate aleșii primesc 8000 de lei. 10.951 de lei este în prezent cea mai mare pensie specială încasată de un fost parlamentar. În total, 542 de foști deputați și 221 de foști senatori se bucură acum de aceste venituri care le suplimentează pensia obișnuită.

În luna decembrie erau în plată 3.878 de „pensii de serviciu” privind statutul procurorilor și judecătorilor, cu o valoare medie de 18.716 lei, sumă din care 17.409 lei a fost suportată direct de la bugetul de stat.

La ele se adaugă alte 1.800 de pensii de serviciu în plată, acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și Parchetelor, cu o valoare medie de 4.439 de lei, dintre care 2.525 de lei au fost suportați direct de la bugetul de stat.

În total, pentru cele aproape 5.700 de persoane care beneficiază de pensii de serviciu speciale acordate unor angajați din sistemul judiciar au fost plătiți circa 970 de milioane de lei, respectiv peste 200 de milioane de euro.

La finalul perioadei menționate, în sistemul de pensii de stat erau înregistrați peste 4,6 milioane de pensionari, care au avut în decembrie o pensie medie de 1.373 de lei, în creștere cu un leu față de luna precedentă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică